> Preotul luat ostatic şi atacatorii au decedat, un alt ostatic a fost rănit
Preotul bisericii în care s-a produs luarea de ostatici din regiunea Normandia, nordul Franţei, a fost ucis, în timp ce un alt ostatic se zbate între viaţă şi moarte, au anunţat autorităţile franceze după „neutralizarea” celor doi atacatori, relatează AFP, DPA şi Reuters. Conform unei surse din poliţie, cei doi atacatori înarmaţi cu cuţite au fost ucişi de forţele de ordine care au luat cu asalt biserica.
Atacul asupra unei biserici din Saint-Etienne-du-Rouvray, în Normandia (nordul Franţei), a fost comis de „doi terorişti care şi-au declarat apartenenţa” la grupare jihadistă Statul Islamic (SI), a declarat ieri preşedintele francez Francois Hollande, care s-a deplasat la locul unde s-a produs incidentul, relatează AFP şi Le Figaro. Şeful statului francez a calificat atacul, în care un preot a fost ucis tăindu-i-se gâtul cu un cuţit, ca fiind un „abject atentat terorist”. „Catolicii au fost loviţi în primul rând, însă toţi francezii sunt vizaţi”, a declarat preşedintele, care a făcut apel la francezi, deja zguduiţi de atentatul de la 14 iulie de la Nisa, să dea dovadă de „coeziune” în faţa terorismului şi să „facă corp comun pe care nimeni să nu îl poată fisura”.
Potrivit unei surse poliţieneşti, persoana grav rănită a fost supusă de asemenea unei tentative de a i se tăia gâtul, iar în prezent se zbate între viaţă şi moarte.
Preotul asasinat în timpul slujbei se numea Jacques Hamel şi avea 84 de ani. El era preot în această parohie de 20 de ani şi asigura permanenţa în luna iulie.
Reuters aminteşte că atacul este ultimul dintr-o serie de atacuri sângeroase care au avut loc în Europa. În Franţa, atacul din Normandia survine la 12 zile după ce un tunisian de 31 de ani a ucis 84 de oameni în Nisa, de Ziua Naţională a Franţei, atacul fiind revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic.
Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a transmis ieri că autorii atacului asupra unei biserici din Normandia, în Franţa, în care un preot a fost ucis, sunt doi dintre „soldaţii” săi, revendicarea fiind făcută publică prin intermediul agenţiei AMAQ, organ de propagandă al organizaţiei jihadiste, relatează DPA, Reuters şi AFP.



























Comentarii