Foresta Suceava va începe azi antrenamentele

foresta antrenament Şansele ca gruparea Rapid Suceava, transformată proaspăt în Foresta, să evolueze în eşalonul secund în sezonul viitor, profitând de problemele financiare şi organizatorice cu care se confruntă o serie de formaţii precum Petrolul Ploieşti, ACS Berceni, Şoimii Pâncota sau FCM Baia Mare, par din ce în ce mai mari, din moment ce oficialii clubului au fost sunaţi din partea FRF pentru a grăbi lucrările care trebuiesc făcute la stadion, necesare omologării pentru Liga a II-a.

În aşteptarea anunţului oficial care să certifice participarea echipei sucevene în ediţia de campionat 2016-2017 a eşalonului secund, a fost stabilită data reunirii lotului de jucători, primul antrenament urmând să aibă loc azi, de la ora 10.00. Deocamdată nu s-au finalizat discuţiile cu Adrian Iencsi, care a fost ofertat pentru a ocupa postul de antrenor principal, dar se speră ca negocierile se încheie cu succes până la începutul săptămânii viitoare. La prima şedinţă de pregătire va fi prezent însă Bogdan Rusu, fostul atacant al grupării FC Braşov, care a semnat deja contractul de joc cu Foresta. Vor fi prezenţi, de asemenea, la stadion, Marius Matei, fost golgheter al echipei sucevene în urmă cu un sezon şi jumătate, mijlocaşul Răzvan Avram, ex-Gaz Metan Mediaş şi FC Braşov, aceştia dându-şi deja acordul pentru a îmbrăca tricoul echipei sucevene în sezonul următor. La primul antrenament sunt aşteptaţi şi o serie de fotbalişti suceveni care au mai evoluat în trecutul nu foarte îndepărtat pe Areni, precum Cornel Căinari, Andrei Cerlincă, Constantin Ferariu sau Vlad Stănescu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI