Trimiteri în judecată în cazul fetei din Moldoviţa care fusese hrănită până la 19 ani doar cu lapte şi apă cu zahăr

Sora şi cumnatul fetei din Moldoviţa, care a ajuns la 19 ani să aibă doar 16 kilograme fiind hrănită doar cu apă şi zahăr şi lapte, au fost trimişi în judecată pentru rele tratamente aplicate minorului, inspectorul social din Moldoviţa şi asistentul comunitar, pentru neglijenţă în serviciu.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a anunţat trimiterea în judecată a Cristinei Axenia Hauca, pentru „neglijenţă în serviciu”, constând în aceea că având funcţia de inspector în cadrul Compartimentului Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară de la Primăria comunei Moldoviţa, în perioada 2007-2013 şi-a încălcat îndatoririle de serviciu prevăzute în fişa postului în sensul că nu a monitorizat aplicarea măsurilor de asistenţă socială şi nu a anunţat operativ Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava cu privire la situaţia fetei respective, persoană cu handicap gradul I cu însoţitor, cauzând o vătămare importantă intereselor legale ale acesteia şi, respectiv, reducând şansele de recuperare şi reintegrare socială datorită îngrijirii defectuoase.

În acelaşi caz a fost trimisă în judecată Lăcrămioara Smocot pentru „neglijenţă în serviciu”, constând în aceea că având funcţia de asistent medical comunitar în cadrul Primăriei comunei Moldoviţa, în perioada 2007-2013 şi-a încălcat îndatoririle de serviciu prevăzute în fişa postului şi în art. 5 şi art. 6 din OUG 165/2008, în sensul că nu a determinat nevoile medico-sociale ale numitei M.G.A., persoană cu handicap gradul I, cu însoţitor, cauzându-se o vătămare importantă intereselor legale ale acesteia şi, respectiv, reducând şansele de recuperare şi reintegrare socială datorită îngrijirii defectuoase şi nu a întreprins activităţi şi servicii de sănătate care se acordă în sistem integrat cu serviciile sociale la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor acesteia.

Totodată, au fost trimişi în judecată sora fetei, Elena Rodica Parîjnec, şi cumnatul fetei, Nicolae Parîjnec, care au fost asistenţi personali ai tinerei în perioada 2007-2010 şi, respectiv, 2010-2013, pentru „rele tratamente aplicate minorului” având obligaţiile de a asigura alimentarea corespunzătoare a acesteia, de a sesiza de urgenţă semnele de agravare ale bolii şi de a solicita control de specialitate la domiciliu, prin nerespectarea acestor obligaţii, neluând măsurile necesare, au pus în primejdie gravă dezvoltarea minorei.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: