Liderul Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava a primit asigurări de la vicepremierul Vasile Dîncu că se vor găsi soluţii pentru salarizarea personalului didactic

O delegaţie a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, formată din Simion Hancescu – preşedinte, Constantin Rada – secretar general, Giani Leonte – vicepreşedinte şi preşedinte al Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, Laviniu Lăcustă – preşedinte Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi şi George Purcaru – preşedinte Sindicatul Liber din Învăţământ Bacău a avut o discuţie cu viceprim­ministrul României, Vasile Dîncu, ca urmare a situaţiei din cele trei judeţe (Suceava, Iaşi, Bacău) în care există un procent semnificativ de membri de sindicat care au anunţat public că doresc să se retragă de la examenele naţionale din această vară.

În cadrul discuţiilor s­-au abordat probleme generate de intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 20/2016, dar şi alte probleme specifice sistemului educaţional, inclusiv cele privind elaborarea unui proiect de lege a salarizării în sistemul bugetar, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, viceprim-ministrul Vasile Dîncu s-­a angajat că, în perioada imediat următoare, vor începe discuţiile privind o nouă lege de salarizare a bugetarilor, care să fie înaintată Parlamentului, spre dezbatere şi aprobare, în această toamnă.

De asemenea, acesta a promis că se vor găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor în materia salarizării personalului din învăţământ, decurgând din aplicarea OUG nr. 20/2016, inclusiv prin normele metodologice de aplicare a acesteia, precizează sursa citată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: