ASIS a anunţat că va boicota evaluarea naţională, în timp ce IŞJ se pregăteşte de examen!

 Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava a anunţat că va boicota evaluarea naţională care va începe luni, în condiţiile în care „Guvernul Cioloş nu a venit cu soluţii clare cu privire la problemele ridicate de sindicatele din învăţământ”, a declarat liderul ASIS, Giani Leonte. El a informat că, în urma referendumului privind neparticiparea la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, realizat în 178 de unităţi şcolare, 83% din cadrele didactice sunt în favoarea neparticipării la examenele naţionale. „Apreciem că numărul masiv de cadre didactice care optează pentru neimplicarea în examenele naţionale reprezintă, pentru noi ca structură, direcţia pe care trebuie să o urmăm. Aşadar, în condiţiile în care Guvernul Cioloş nu a venit cu soluţii clare cu privire la problemele ridicate de sindicatele din învăţământ, Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava boicotează evaluarea naţională.

Giani Leonte

Giani Leonte

Această decizie are în spate semnăturile asumate ale membrilor de sindicat ai Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava”, a spus Giani Leonte. El a mai precizat că ASIS a anunţat Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, de care aparţine, despre situaţia de la Suceava, care a fost adusă şi la cunoştinţa ministrului educaţiei, Adrian Curaj şi a secretarului de stat pentru învăţământul preuniversitar, Monica Cristina Anisie. El a mai spus că reprezentanţii la vârf ai FSLI au fost invitaţi, luni, la Guvern pentru noi discuţii. „Ministerul Educaţiei trebuie să găsească soluţii, nu vrem să atingem copiii, dar vrem să tragem un semnal de alarmă că învăţământul nu mai poate fi subfinanţat”, ne-a declarat ieri Giani Leonte.

Inspector general adjunct Gabriela Scutaru: „La această oră nu am un anunţ scris şi ştampilat că vreun cadru didactic nu se va prezenta la examen”

De partea cealaltă, Inspectoratul Şcolar Suceava a anunţat că astăzi, la ora 17, la sediul instituţiei are loc şedinţa publică de tragere la sorţi a comisiilor din centrele de evaluare a lucrărilor scrise de la Evaluarea naţională. Inspectorul general adjunct Gabriela Scutaru ne-a precizat, telefonic, că inspectoratul are o bază de date exactă cu toţi profesorii înscrişi să participe la acest examen, fie în comisie, fie ca supraveghetori sau evaluatori, şi până acum nimeni nu a anunţat că nu participă. „Noi am trimis adrese în şcoli, am discutat şi cu directorii că trebuie să asigure resursa umană pentru desfăşurarea acestui examen. Am aflat din presă de boicotarea Evaluării naţionale, iar în cazul în care voi fi anunţată că cineva de pe listă nu s-a prezentat, vom lua măsuri punctual. Directorii de şcoli au obligaţia să asigure resursa umană pentru examen, ei trebuie să aibă confirmarea că fiecare persoană înscrisă pe listă participă la examen. La această oră nu am un anunţ scris şi ştampilat că vreun cadru didactic din cei înscrişi pe listă nu se va prezenta la examen”, a spus prof. Gabriela Scutaru.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI