NATO îşi va extinde prezenţa în România în contextul tensiunilor cu Rusia

NATO îşi va spori prezenţa în România, ca parte a măsurilor de reasigurare care sunt luate de către Alianţa Nord-Atlantică în semn de răspuns la acţiunile Rusiei din Ucraina, transmite DPA. „Ţările noastre se confruntă cu provocări fără precedent privind securitatea”, a declarat presei, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării din statele membre. „Vom lua măsuri privind o prezenţă corespunzătoare pentru regiunea de sud-est, cu elemente terestre construite în jurul unei brigăzi multinaţionale”, a adăugat şeful NATO.

România s-a oferit să pună la dispoziţie o bază pentru această brigadă, care ar avea în jur de 5.000 de militari şi care „ar organiza şi facilita activităţile NATO în regiune în privinţa exerciţiilor şi a măsurilor de asigurare”, a spus Stoltenberg. România ar urma să conducă această brigadă. Propunerea României este discutată, iar detaliile „vor fi decise mai târziu”, a adăugat el.

Premierul român Dacian Cioloş a cerut în trecut o „prezenţă extinsă a NATO” la Marea Neagră. Şi Bulgaria a făcut o solicitare similară, potrivit Reuters.

NATO depune eforturi pentru a-şi consolida întreg flancul estic, statele sale membre din regiune simţindu-se ameninţate în urma anexării de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi a sprijinului Moscovei pentru separatiştii din estul Ucrainei.

Măsurile vor amplifica cel mai probabil tensiunile cu Rusia, care a avertizat în mod repetat că extinderea NATO spre Est reprezintă o ameninţare la adresa securităţii sale naţionale. „Nu căutăm o confruntare cu Rusia, nu vrem un nou Război Rece”, a spus Stoltenberg, potrivit Reuters. „NATO va continua să îşi protejeze şi să îşi apere toţi aliaţii în faţa oricărei ameninţări”, a adăugat el.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: