Vatra Dornei

De Ziua Eroilor, un moment solemn şi înălţător

În fiecare an, de Înălţare, se sărbătoreşte Ziua Eroilor, o zi în care trebuie să ne îndreptăm gândurile cu pioşenie şi recunoştinţă către cei care au luptat pentru ţară, lege şi neam.

Autorităţile au organizat manifestări pentru a-i comemora pe cei care au căzut pe câmpurile de luptă. Un moment solemn şi înălţător s-a desfăşurat şi la Vatra Dornei, unde s-au depus coroane la Monumentul Eroilor şi Cimitirul Eroilor, la eveniment participând Primăria, Consiliul Local, reprezentanţi ai Garnizoanei Vatra Dornei, ai Poliţiei, Pompierilor, ai Judecătoriei şi Parchetului, elevi şi profesori, veterani de război şi cadre militare în rezervă şi retragere, reprezentanţi ai Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina – filiala Arboroasa, ai Asociaţiei Vatra Dornei Tineret şi ai Partidului Naţional Liberal.

În deschidere s-au depus coroane şi jerbe de flori şi s-a oficiat o slujbă religioasă de pomenire a eroilor neamului. Comandantul Garnizoanei Vatra Dornei, col. Marian Dragomir, a subliniat importanţa zilei, evocând faptele de vitejie ale eroilor români.

Primarul municipiului, Ilie Boncheş, a spus că această zi trebuie să fie un moment de pietate şi recunoştinţă faţă de cei căzuţi.

În finalul manifestării, militari de la Garnizoana Vatra Dornei au defilat în faţa celor prezenţi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: