Cinci indivizi din Frasin, trimişi în judecată pentru tentativă de omor

> Pe 2 mai a.c., cei cinci au bătut cu sălbăticie un tânăr de 25 de ani, din localitate

 Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au încheiat ancheta în ce-i priveşte pe cei cinci indivizi din Frasin care, în urmă cu mai bine de o lună, aproape au ucis în bătaie un localnic. Că tânărul bătut nu a murit s-a datorat doar intervenţiei divine şi celei a neurochirurgilor suceveni. Dar, din cauza loviturilor la cap, el nu va mai fi niciodată ceea ce românii numesc „întreg la minte”.

Vasilică Tudor Nergheş, Marian Mircea Nergheş, Nicolaie Iordan Paicu, Adi Ilie Paicu şi Eugen Adi Barfa au fost arestaţi preventiv în data de 18 mai, cercetaţi în acest timp şi trimişi în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit rechizitoriului anchetatorilor, în după-amiaza de 2 mai, Vasilică Nergheş a luat bătaie, nu… tare, de la Daniel M. şi un amic de-al acestuia, toţi trei fiind în stare de ebrietate, într-o cârciumă din Frasin.

Doar că, prea rănit în orgoliu, Vasilică n-a lăsat treburile baltă şi a adunat gaşcă mare, să se răzbune. L-a chemat pe fratele lui, Marian Nergheş, apoi nişte prieteni, respectiv fraţii Paicu şi pe Barfa, şi au plecat împreună să-i caute pe cei care-l bătuseră mai devreme…

Zeci de lovituri cu toporul, pe tot corpul, inclusiv în cap; dar şi cu pari, pumni şi picioare

I-au găsit pe cei doi într-o altă cârciumă din Frasin, împreună cu încă un amic. Când au văzut grupul de cinci, agresivi, puşi pe bătaie, ceilalţi s-au îndepărtat în fugă, în faţa bătăuşilor rămânând doar Daniel M. Tabloul violenţelor extreme şi consecinţele lor este redactat elocvent în rechizitoriul procurorilor.

„Persoana vătămată a fost lovită iniţial din spate cu toporul de inculpatul Paicu Adi-Ilie. Victima a căzut, iar, în continuare, agresorul i-a aplicat mai multe lovituri cu acelaşi topor în diverse zone anatomice, inclusiv în zona cranio-cerebrală. Tot în acelaşi interval de timp, profitând de faptul că victima nu se putea apăra, şi ceilalţi patru agresori i-au aplicat multiple lovituri cu corpuri contondente, cu pumnii şi picioarele; şi loviturile acestora au vizat atât zona cranio-cerebrală, cât şi alte zone anatomice.

Consecinţa acestor acte de violenţă de intensitate ridicată a fost producerea unor leziuni deosebit de grave victimei, leziuni care au necesitat internarea acesteia la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” şi efectuarea unor operaţii complexe în vederea salvării vieţii.

Modul în care s-au comportat cei cinci agresori a fost de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică în zona respectivă, a determinat ca celelalte persoane aflate atunci în local (cel puţin zece persoane) să părăsească în fugă zona sau să se ascundă, pentru a nu fi la rândul lor agresate” scrie în documentele acuzării.

Cei cinci agresori vor fi judecaţi de magistraţi ai Tribunalului Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI