Bazarul din Suceava nu este de vânzare

> „Vreau să îi asigur pe comercianţi că, atât timp cât sunt primar, Bazarul va funcţiona în domeniul public” a precizat Ion Lungu

 Bazarul din municipiul Suceava nu va face obiectul înstrăinării, a făcut cunoscut ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu, care a ţinut să sublinieze că, deşi alegerile au trecut, unii se mai află încă în campanie electorală. Câştigător al unui nou mandat, Lungu face această precizare ca urmare a unei adrese a Asociaţiei comercianţilor din Bazar prin care se cere ca scoaterea la vânzare sau concesionare a Complexului comercial din Bazar să nu se facă decât după ce vor fi consultaţi şi deţinătorii de spaţii de comerţ. Drept urmare, edilul-şef spune că niciodată nu s-a pus problema vânzării. Din contră, vor continua lucrările de modernizare asumate de administraţia locală.

„Nu ştiu cine a răspândit aceste zvonuri, însă, se pare, unii nu au aflat că s-a terminat războiul. Este un lucru pe care nu l-am spus niciodată. De când sunt primarul municipiului Suceava, nu s-a pus problema să vindem sau să concesionăm bazarul. Acesta este în domeniul public, iar Primăria va face ceea ce a promis, respectiv va continua modernizarea bazarului, inclusiv prin aducerea încălzirii de la centrala pe biomasă. Vreau să îi asigur pe comercianţi că, atât timp cât sunt primar, bazarul va funcţiona în domeniul public” a accentuat Ion Lungu.

Complexul comercial „Bazar” din municipiul Suceava ar urma să fie încălzit în sistem centralizat, cu energie termică produsă în centrala termică în cogenerare de înaltă eficienţă a Bioenergy. Bazarul urma să facă obiectul unor investiţii cu fonduri nerambursabile elveţiene, însă, când s-a aflat despre centrala termică modernă din Suceava, proiectul a fost anulat. Este vorba despre proiectul intitulat „Piaţa regională sustenabilă – Bazar Suceava”, care avea valoarea de 16,3 milioane de euro, municipiului Suceava revenindu-i o cofinanţare de 2,37 milioane de lei. Obiectivul proiectului consta în reabilitarea şi asigurarea confortului termic şi vizual în Complexul comercial „Bazar”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: