Scădere cu aproape 13% a cazărilor în unităţile turistice sucevene

> În martie 2016, indicele de utilizare înregistrat de structurile de primire din judeţ a fost cu 6,3 puncte procentuale mai mic faţă de cel de la nivel naţional

În luna martie, în judeţul Suceava, în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au fost înregistrate 29.748 înnoptări, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2015 numărul acestora scăzând cu 12,9%. Aşa rezultă din cea mai recentă informare a Direcţiei Judeţene pentru Statistică Suceava, conform căreia, din total, 26.806 au fost înnoptări ale turiştilor români (90,1%), iar 2.942 înnoptări ale turiştilor străini (9,9%). Faţă de luna martie 2015, reliefată este o diminuare cu 15,6% la turiştii români, în raport cu o creştere cu 22,3% la turiştii străini. Pe zone turistice, în luna martie a acestui an, cei mai mulţi turişti au înnoptat în structurile de primire turistică din zona municipiului Suceava (35,7%), urmate fiind de cele din zona montană (32,2%), din „alte localităţi şi trasee turistice” (21,0%), precum şi de structurile de primire turistică din preajma staţiunii balneare Vatra Dornei (11,1%).

 În martie 2016, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică din judeţul Suceava a fost de 14,8%, mai mic cu 2,7 puncte procentuale faţă de luna omoloagă a anului 2015. Pe zone turistice, cel mai ridicat nivel al indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, cel de 30,8%, este consemnat în reşedinţa de judeţ, respectiv în municipiul Suceava. Pe poziţiile următoare se situează capacităţile de cazare din „alte localităţi şi trasee turistice”, cu un indice de utilizare de 16,3%; zona montană, cu 11,0%, zona staţiunii balneare Vatra Dornei cu 8,1%.

În luna martie 2016 indicele de utilizare înregistrat de structurile de primire turistică din judeţul Suceava a fost cu 6,3 puncte procentuale mai mic faţă de cel raportata la nivel naţional, de 21,1%.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: