Pentru închirierea instalaţiilor folosite de Thermonet

Termica vrea de cinci ori mai mult decât dă Primăria

> Fostul operator de termoficare în sistem centralizat a emis a emis o factură de 3,3 milioane de lei, din care 550.526 de lei reprezintă TVA, cu atenţionarea ca suma să fie achitată într-un interval de 30 de zile > „S-au depistat clauze contractuale cu ale căror prevederi municipiul Suceava nu este de acord, cum ar fi preţul de închiriere a acestora şi retro-activitatea efectuării unor plăţi” se arată în raportul Direcţiei Generale Tehnice şi de Investiţii

Societatea comercială Termica Suceava, fostul operator de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic, revine asupra închirierii către Primărie a instalaţiilor şi echipamentelor folosite de noul prestator Thermonet, care are în concesiune acest serviciu începând din 15 octombrie 2015. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Consiliul Local Suceava, în şedinţa extraordinară din ianuarie 2016, pentru activele aflate în patrimoniului Termica de la bugetul local stabilindu-se a fi plătită o chirie de 92.000 de lei pe lună. Estimarea acesteia din urmă a fost făcută de Romcontrol Bucureşti, însă Termica a pretins suma de 508.178 de lei, cu propunerea de contract venind la finele lui aprilie. De altfel, pentru intervalul 15 octombrie 2015 – 30 aprilie 2016, proprietarul, respectiv Termica, a emis o factură de 3,3 milioane de lei, din care 550.526 de lei reprezintă TVA, cu atenţionarea ca aceasta să fie achitată într-un interval de 30 de zile. Autorităţile administraţie publice locale şi-au exprimat dezacordul faţă de acest demers, urmând a fi întocmit un nou raport de evaluare.

„Analizând propunerea de contract de închiriere a acestor active necesare funcţionării SACET, în condiţii de continuitate şi siguranţă, s-au depistat clauze contractuale cu ale căror prevederi municipiul Suceava nu este de acord, cum ar fi preţul de închiriere a acestora şi retroactivitatea efectuării unor plăţi” se arată în raportul Direcţiei Generale Tehnice şi de Investiţii a Primăriei Suceava, în care se subliniază că Termica a venit cu două propuneri de contract, condiţii în care este avansată ideea realizării unui nou raport de evaluare, „care să pună de acord cele două părţi, în privinţa condiţiilor contractuale”.

În raportul Romcontrol se precizează că, potrivit informaţiilor din piaţa specifică de furnizare, transport şi distribuţie a agentului termic, primordial în estimarea chiriei de piaţă, la valoarea de 92.000 de lei, a fost impactul negativ de scădere drastică, cu peste 80%, a cantităţii de agent termic furnizat consumatorilor din municipiul Suceava.

Noul operator, succesor al Termica, este societatea comercială Thermonet, câştigătoare al negocierilor privind atribuirea în concesiune a serviciului de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat. De precizat este şi că Primăria Suceava, cu o creanţă în valoare de 3,5 milioane de lei, a fost admisă în tabelul definitiv al creditorilor societăţii comerciale în faliment Termica Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: