Primăria Suceava va fi unicul susţinător financiar al echipei de handbal CS „Universitatea”

> „În parteneriat cu Universitatea «Ştefan cel Mare», ne propunem să aducem handbalul sucevean acolo unde a fost altădată” arată primarul Ion Lungu

Primăria Suceava va fi singurul finanţator al echipei de handbal masculin CS „Universitatea”, a anunţat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Edilul-şef face această afirmaţie după ce a constatat că, deşi în nenumărate rânduri s-a angajat să acorde susţinere financiară, Consiliul Judeţean nu a dat niciun ban pentru handbal. Pe de altă parte, Lungu susţine că aportul sponsorilor este unul nesemnificativ, aceştia din urmă profitând de pe urma publicităţii făcute în timpul meciurilor.

„Cea care va finanţa echipa de handbal va fi doar Primăria Suceava. Pentru că, altfel, doar ne amăgim, întrucât Consiliul Judeţean niciodată nu a dat bani. Asta este realitatea şi nu vreau să critic pe nimeni. Mai sunt încă vreo 20, care dau câte 100 de lei pe lună, dar îşi fac mai multă publicitate decât Primăria, care dă atâţia bani” subliniază şeful executivului municipal. Primarul spune că, până acum, către CS „Universitatea” a fost îndreptată suma de 200.000 de lei, din cele 1,2 milioane de lei prinse în bugetul local. Lungu evidenţiază că „bani există”, însă aşteptată este şi performanţa, iar în condiţiile în care echipa va accede în Liga naţională, atunci fondurile disponibilizate ar putea ajunge chiar şi la 2 milioane de lei.

„Ne-am angajat că dăm câte 150.000 de lei pe lună şi vom duce mai departe această strategie. Mă bucur că o parte a jucătorilor echipei de glorie se întorc în Suceava şi, astfel, în parteneriat cu Universitatea «Ştefan cel Mare», ne propunem să aducem handbalul sucevean acolo unde a fost altădată” a reliefat Ion Lungu, după discuţii cu staff-ul tehnic al CS „Universitatea” Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: