Suceava, una din „destinaţiile” anchetatorilor Parchetului General, într-un dosar cu medici corupţi

Suceava a fost ieri pe lista judeţelor în care Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a ridicat înscrisuri şi probe, într-un dosar în care mai mulţi medici din ţară sunt cercetaţi pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale.

Cumva, unităţi sanitare şi din judeţul nostru, dar şi din Argeş, Botoşani, Buzău, Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Timiş şi Vrancea, au fost implicate în ilegalităţi ale unor angajaţi din sistemul sanitar care ar fi derulat studii clinice cu încălcarea prevederilor legale, fapte cu potenţial generator de riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente ce afectează negativ starea de sănătate a populaţiei (medicamente folosite în special pentru tratarea unor boli mintale).

Un comunicat al Poliţiei Române povesteşte despre mai mulţi medici incluşi în derularea acelor studii, care ar fi falsificat documentaţiile de evaluare a pacienţilor-subiecţi prin falsificarea consimţământului de participare acordat de pacient sau de aparţinătorii acestuia sau prin consemnarea în fişele de evaluare sau foile de observaţii a unor aspecte false referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia.

Studiu clinic fictiv, pe pacienţi fantomă

Medicii ar fi inclus în studiu persoane care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental sau nu ar fi administrat în realitate medicamentul pacientului.

Ulterior, medicii ar fi prezentat către spon-sor comanda studiului, respectiv societăţile percheziţionate, documentele necesare avizării şi aprobării punerii pe piaţă a respectivelor medicamente ce au făcut obiectul studiului clinic.

Un alt comunicat, al Parchetului General, de data aceasta, spune că toate ilegalităţile au pornit de la un medic psihiatru de la un spital din Arad, şi profesor la universitatea din localitate, care a solicitat şi a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul secţiei de psihiatrie, în vederea întocmirii unor dosare de pensionare pe caz de boală.

De fapt acele persoane nu suferă de afecţiuni psihice, dar, în schimbul banilor, medicul le înregistra în evidenţele medicale ale spitalului, figurând fictiv atât cu internare, cât şi cu tratament de specialitate.

Unora dintre pacienţi le condiţiona internările fictive de participarea la studiile clinice pe care medicul le conducea cu scopul de a mai obţine nişte bani pe lângă „amărâta” de leafă.

Alţi pacienţi habar nu aveau că ar fi subiecţi în studiu, pentru că medicul obţinea semnătura aparţinătorului care credea, de fapt, că este de acord cu efectuarea unor analize sau îşi punea rezidenţii să semneze în locul pacienţilor.

Folosindu-se de notorietatea lui, profesorul din Arad a băgat astfel în belele mai mulţi medici cărora le îndruma rezidenţiatul.

În ce priveşte derularea studiului faţă de pacienţii fantomă, procurori ai Parchetului General au consemnat în rechizitoriu: „Pe parcursul derulării studiilor, medicul psihiatru consemna în foile de observaţii şi în celelalte documente aferente aspecte neconforme cu realitatea, după cum urmează: administrarea medicamentelor experimentale chiar în situaţia în care pacientul nu se mai prezenta la vizite şi nu intra în posesia acestora. În acest caz, medicamentele erau scoase din ambalaje şi aruncate sau depozitate în fişetele din incinta secţiei; efectuarea de teste şi prelevarea de probe biologice ce confirmau eficacitatea tratamentului experimental, chiar şi în situaţia neprezentării regulate a pacienţilor la vizite sau a deteriorării grave a stării de sănătate a subiecţilor ca urmare a administrării medicamentaţiei din studiu. În astfel de situaţii, rezultatele textelor erau consemnate fictiv, iar probele biologice fie erau prelevate de la pacienţi anterior începerii studiului şi depozitate în aparate frigorifice, fie erau recoltate de la cadrele medicale ale secţiei de psihiatrie”.

După alte mişmaşuri în acte, la externare, la dispoziţia medicului psihiatru, pacienţilor înrolaţi în studiu li se întocmeau două seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea în studiu, diagnosticul şi tratamentul experimental administrat, şi altele contrafăcute, care se înmânau pacientului şi care prevedeau administrarea unui tratament clasic, fără a se menţiona includerea pacientului în studiu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI