Aproape 44.000 de agricultori suceveni şi-au primit subvenţiile

> Plăţile se fac progresiv, la fermierii din judeţ ajungând circa 67 milioane lei

Plata subvenţiilor către fermierii suceveni decurge conform calendarului asumat, susţine conducerea Centrului Judeţean al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava.

„Referitor la plata subvenţiilor în judeţul Suceava, până în prezent sunt procesate aproximativ 44.000 de dosare, pe diferite scheme de plată, cu valoare totală a plăţilor efectuate de peste 67 de milioane de lei” subliniază directorul Vasile Iacob Caciur.

Însă, nu mai puţin adevărat este faptul că plăţile au loc cu întârziere faţă de campaniile din anii anteriori, banii cuveniţi ajungând în tranşe la beneficiarii suceveni. Astfel, un avans, reprezentând echivalentul a 53 de euro pe hectar, a fost încasat, la finele lui 2015, de numai 30.531 de agricultori îndreptăţiţi, din totalul de 52.574. Plăţile s-au făcut înaintea sărbătorilor de iarnă, valoarea totală a sprijinului pe suprafaţă (SAPS), cuvenită fiecărui agricultor, fiind de 77,42 de euro pe hectar. Astfel, fermierii au intrat doar în posesia unui aconto, în 2016 urmând a primi şi diferenţa, în echivalentul a 24,42 de euro pe hectar.

Deblocarea banilor a fost reluată pe 8 aprilie a.c., şeful APIA Suceava, Vasile Iacob Caciur, subliniind că achitarea drepturilor se desfăşoară progresiv, pe măsură ce dosarele fermierilor sunt procesate şi validate pe tot fluxul de lucru din cadrul sistemului informatic, pentru fiecare schemă de plată pentru care s-a făcut solicitarea.

Plăţile sunt operate la cursul de 4,4176 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Central Europeană, pe data de 30 septembrie 2015. Pe 8 aprilie, autorizate fuseseră inclusiv plata redistributivă; plata pentru tinerii fermieri; plata pentru micii fermieri care au până la 7 ha, ajutoarele naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil.

În campania din 2015, la centrele locale ale APIA Suceava au depus cereri 50.537 de fermieri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: