Temă de guvernare uitată: prevenirea efectelor inundaţiilor

Preşedintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a solicitat Ministerului Mediului şi Apelor Române să înceapă urgent lucrări de prevenire a inundaţiilor în judeţul Suceava.

Flutur susţine că în ultimii ani s­a stopat construirea de diguri şi amenajarea albiilor pe toate râurile, pe întreaga reţea hidrografică a judeţului Suceava şi consideră că s­au pierdut 4 ani, când s­ar fi putut construi, căci au fost ani secetoşi.

„Printre măsurile care ar trebui luate se numără întreţinerea albiilor, întărirea capacităţii de apărare împotriva inundaţiilor, reabilitarea podurilor rutiere şi feroviare şi modernizarea reţelelor feroviare şi rutiere afectate”, a spus senatorul liberal.

El arată că judeţul Suceava prezintă un grad de risc ridicat în ce priveşte producerea inundaţiilor.

„Ca urmare a inundaţiilor de mare amploare care au avut loc în ultimi ani, mii de locuinţe au fost afectate, kilometri de drumuri şi amenajări hidrotehnice au fost distruse, iar pagubele s­au ridicat la peste 1 miliard de lei. Din păcate, în urma revărsărilor de ape s­au înregistrat şi pierderi de vieţi omeneşti”, a precizat liderul PNL Suceava.

Gheorghe Flutur arată că reţeaua hidrografică a judeţului Suceava însumează 3.092 kilometri, iar cantităţile cele mai mari de apă sunt transportate de râurile ale căror bazine de alimentare sunt situate în regiunea montană.

El a mai declarat că, din păcate, sunt multe investiţii abandonate în judeţul Suceava cum ar fi amenajarea râului Dorna pe sectorul Poiana Stampei – Vatra Dornei, lucrările de regularizare a pârâului Solca şi a afluenţilor pe tronsonul Solca­Arbore, amenajarea râului Moldova pentru apărarea frontului de captare a municipiului Suceava la Berchişeşti, dar şi amenajarea râului Bistriţa şi a unor afluenţi pe sectorul Iacobeni­Sabasa.

„Îmi exprim îngrijorarea faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor, inclusiv cele judeţene, cu privire la măsurile de prevenire a efectelor inundaţiilor în judeţul Suceava”, a spus Gheorghe Flutur. „Solicit urgent ministrului Mediului şi Apelor Române, demararea lucrărilor de prevenire a efectelor inundaţiilor în judeţul Suceava”, a mai spus Flutur, care consideră că prea repede s­au uitat nenorocirile prin care a trecut judeţul Suceava la inundaţii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI