Colocviul de la Putna 2016 – o privire caleidoscopică

Bucureşti, dar şi Suceava, fără mijloc de transport în comun direct la Putna

Încep cu o mâhnire. Orice român a mers sau va merge măcar o dată la Putna, la “Ierusalimul neamului românesc”, cum a numit-o Eminescu. Mi-e cu neputinţă să cred altfel. Nu sunt singura în a-ceastă convingere, dimpotrivă, dar cu toate acestea, milioane fiind, iată că nu mai există ca odinioară tren care să lege Capitala de locul de odihnă al lui Ştefan cel Mare, voievodul înălţat în rândul sfinţilor. Mai mult, nu mai există nici măcar tren sau cursă auto Suceava-Putna! Cei care au luat decizia desfiinţării lor sunt oameni care călătoresc numai cu maşina de serviciu sau personală, atenţi mai degrabă la ce le spune bordul sau şoseaua, decât la gândul care îi cheamă la locul de odihnă al Măriei Sale, la frumuseţea peisajului Ţării de Sus, care au ţinut cont de propriile posibilităţi şi nu de condiţia materială modestă a atâtor dintre cei care merg să se închine la icoane şi să îngenuncheze la mormântul Voievodului în cel dintâi locaş de rugăciune ctitorit de acesta. Încercând rezolvări care îi stau în posibilitate, arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Sfintei Mănăstiri Putna, a promis acces la muzeul acestuia pe baza biletului de tren. Însă deocamdată iarba continuă să crească peste şinele de cale ferată ameninţate de rugina intemperiilor şi a nepăsării autorităţilor.

În amintire, Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Dan Hăulică

Intru pe poarta Mănăstirii împreună cu câţiva dintre participanţii bucureşteni şi mă încântă imediat familiaritatea lor cu incinta, păşesc direct pe alee spre Biserică, în vreme ce sculptoriţa Silvia Radu îşi încetineşte paşii ca să răspundă întrebării unui călugăr, care se vede că o ştie, despre bustul lui Iacob Putneanul. Şi ea şi ceilalţi fac parte din familia, echipa neschimbătoare a Colocviilor de la Putna, cu multe, uneori, cu cea de acum, chiar zece ediţii la activ. Această întâlnire a elitei intelectuale româneşti începe cu Fundaţia “Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta” întemeiată de Excelenţa Sa, domnul ambasador Dan Hăulică, “menită să perpetueze memoria acestei personalităţi emblematice, să pună în valoare tezaurul operei sale şi să promoveze modelul de viaţă creştină şi valorile culturale şi spirituale româneşti şi universale cărora ea li s-a dedicat”.

Aprinzând îndătinata lumânare pentru somnul lor lin, mi-i amintesc, într-o succesiune fulgerătoare de imagini pe acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, profesoara mea de Literatură Universală în anul I, 1967-1968, la Universitatea Bucureşti, invitată de onoare la faza naţională a Olimpiadei de Română ţinută la Suceava, şi pe acad. Dan Hăulică şi pe Doamna Sa, Cristina Hăulică, la Cernăuţi, la vernisajul expoziţiei pictorului Constantin Flondor, la deschiderea, după reabilitare, a Muzeului de Artă “Ion Irimescu” Fălticeni, la mormântul Maestrului Ion Irimescu. Această imagine o cuprinde împreună cu ei pe Teodora Stanciu, doamnă a culturii noastre, actuala preşedintă a Fundaţiei. Dar în ceea ce o priveşte, melancolia privirii din fotografie este înlocuită de surâsul bunului venit, adresat împreună cu Oana Georgiana Enăchescu invitaţilor la cel de-al zecelea Colocviu de la Putna (12-15 mai 2016), colocviu având tema “Fundamente creştine ale culturii române şi europene. Condiţia creatorului între libertate şi destin”.

550 de ani de la piatra de temelie

Colocviul a început cu un Te Deum şi cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, care a vorbit despre binefacerile credinţei asupra culturii, despre împletirea lor în istoria neamului nostru, ca şi în viaţa şi în scrisul marii profesoare intrate în rândul monahiilor, precum şi ale acad. Dan Hăulică, iniţiatorul acestor întâlniri şi dezbateri comemorative. Ascultându-l pe Înaltul şi gândul că ne aflam lângă mormântul lui Ştefan cel Mare, a dat acestui moment pios o vibraţie interioară, de recunoştinţă pentru personalităţile care ne-au marcat luminos trecutul depărtat şi trecutul apropiat, însufleţindu-ne în nădejdea unei zile mai bune pentru România. Vibraţie prelungită în Sala Domnească de cuvintele Părintelui Stareţ, Melchisedec Velnic, despre preţuirea de către Patriarhul Teoctist a Maicii Benedicta, “purtătoare de mir a cuvântului lui Dumnezeu”, şi despre meditaţia lui Dan Hăulică la gestul fondator al Voievodului, meditaţie chemată din memorie de cei 550 de ani care se vor împlini, la 10 iulie, de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii. Evenimentul va fi onorat în toamnă de vizita aici a PF Patriarh Daniel împreună cu PF Ioan al X-lea, Patriarhul Anatoliei şi al Întregului Orient, dar şi de sunetul unor clopote noi. Mai târziu, mergând spre cimitir, aveam să le văd strălucind spre culmea săgeţii legendare, Dealul Crucii, şi, întrebând, să aflu că al treilea ar purta numele patriarhului Teoctist, “considerat de noi, spunea Părintele Stareţ, cel de-al treilea ctitor al Mănăstirii Putna”. Şi într-un fel şi ca să întărească afirmaţia, dar şi plăcându-i cu deosebire Cuvioşiei Sale, la deschiderea colocviului în Sala Domnească, am fost poftiţi să ascultăm (cum s-a întâmplat şi la intronizarea lui Teoctist) cântece pe versuri evocatoare de Vasile Alecsandri, în minunata interpretare a “Fiilor Bucovinei”, corala Protopopiatului Rădăuţi: “Domnul Ştefan, viteaz mare, ce-au dat groaza prin păgâni, /Locaş sfânt creştinătăţei astăzi vrea să facă dar, /Şi pe malurile Putnei, cu vitejii săi români, /Însuşi merge să aleagă locul sfântului altar. (…) Ura-n ceruri se ridică! Urlă dealul, clocoteşte! /«Să trăiţi, copii!» le zice Ştefan ce-acum se găteşte. /Zbârnâie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vânt, /Pere, trece mai departe ş-într-un paltin vechi s-au frânt. //«Acolo fi-va altarul!» zice falnicul monarc, /Ce se-nchină şi se pleacă pe războinicul său arc. //«Să trăiască domnul Ştefan!» mii de glasuri îl urează. /Şi poporul jos, pe vale, umilit îngenunchează!”

Cărămidă şi zidiri

Dna Teodora Stanciu, preşedinta Fundaţiei “Credinţă şi Creaţie”, cu bucuria de a fi împreună cu invitaţii în perimetrul Sfintei Mănăstiri Putna, “devenit polul credinţei ortodoxe la noi”, a reamintit dorinţa fondatorului Fundaţiei şi al Colocviilor, ca ritualul acestora din urmă să scoată în evidenţă toate dimensiunile personalităţii acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, care “oricând putea să prezinte un tablou, să recunoască o creaţie muzicală clasică şi să interpreteze un fragment literar”. Anul acesta, la sugestia regretatului critic de artă, invitatul ediţiei a fost pictorul Dacian Andoni, cu o expoziţie in memoriam Dan Hăulică, “…in grisaille”, adică sugerând tridimensionalitatea, cu tablouri monocrome şi pline de mâhnire. Una din aceste lucrări, de mari dimensiuni, “Piatră Torcello”, a devenit emblema vizuală a ediţiei, iar două zile mai târziu, autorul, conferenţiar universitar doctor, invitat să vorbească despre “Valori ale sacrului în arta românească”, avea să-şi încheie intervenţia cu anunţul donării acesteia Mănăstirii. La vernisaj, despre artist şi lucrările sale a vorbit criticul de artă Doina Mândru, nume şi directorat asociate unor evenimente plastice de excepţie pe simezele spaţiului expoziţional al Palatului Mogoşoaia. Domnia Sa a arătat că motivul preferat este cărămida, elementul primordial al zidirii, în dezvoltarea căruia pictorul se supune unei discipline, unei asceze personale, “fiind bogat şi concentrat în acelaşi timp în spiritul isonului” şi rămânând îndatorat maestrului său, Constantin Flondor.

Apreciind creaţia, “smerenia şi modestia nejucată” a pictorului Dacian Andoni, dna Teodora Stanciu a trecut la zidirile fostului preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, menţionând proiectul Fundaţiei de a digitaliza revista “Secolul XX”, precum şi intenţia concretizată a acad. Dan Hăulică de a aduna într-o revistă anuală, “Caietele de la Putna”, conferinţele ţinute aici, “tezaur spiritual şi cultural”, ediţie de ediţie. Şi invitându-l în continuare pe protosinghel Dosoftei Dijmărescu să-i prezinte cel mai recent număr, 9, IX – 2016 – “Etica memoriei. 20-13 august 2015” -, Editura Nicodim Caligraful, adus, de nu mă înşel, de părintele Arseni de la tipografie chiar atunci la amiază. Fireşte, nicidecum un impediment pentru prezentator, deoarece este bine cunoscută implicarea părintelui Dosoftei în tot ce înseamnă respiraţia cărţii în acest secol nou la sfânta Mănăstire Putna. Venită poate cu acelaşi transport, dar lansată în altă zi şi la alt ceas, cartea semnată Zoe Dumitrescu-Buşulenga, “Eminescu. Orizontul cunoaşterii”, Ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Ion Pop, Editura Nicodim Caligraful 2016, chiar dacă a apărut după stingerea din viaţă a acad. Dan Hăulică, aparţine aceloraşi zidiri destinate să perpetueze memoria acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Bene-dicta. Cartea cuprinde texte recuperate din înregistrări, publicaţii, care au răscolit-o la lectură, mărturisea dna Teodora Stanciu, “prin această rezonanţă formidabilă pe care o avea sufletul dumneaei la sufletul eminescian”.

Ca şi pregătirea Colocviului 2016, şi numărul 9 al “Caietelor de la Putna”, şi “Eminescu. Orizontul cunoaşterii”, cuprind într-o proporţie de 80 la sută munca obştii de la Sfânta Mănăstire Putna, a precizat cu gratitudine dna Teodora Stanciu.

Pledoarie pentru tema Colocviului X

Pledoaria pentru tema Colocviului 2016 a aparţinut rectorilor săi, prof. univ. dr. Laura Cifor şi scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Dna Laura Cifor s-a referit la “trauma generaţiei noastre”, a “celor născuţi când veacul avea 65 de ani”, atât de izolaţi de obişnuinţele zilelor de acum, în care religia în şcoală, cultura creştină, cântările sunt fireşti, pe când dl Adrian Alui Gheorghe a propus “imaginea unei Românii în totalitate o catedrală”, înălţată pe pilonii celor aproximativ 18 000 de biserici de la noi, fiecare cu măcar 200 de oameni: “Dacă Ştefan cel Mare ar fi făcut 42 de palate în loc de biserici, noi am fi dispărut din istorie!”

Desigur, nu vom povesti conferinţele Colocviului, acestea vor apărea în numărul 10 al revistei “Caietele de la Putna”, dar, pentru cititorii noştri, merită decuparea titlurilor din program şi, de asemenea, nu vom rezista tentaţiei de a ne opri asupra vreunui moment, al unor intervenţii. Astfel, din prelegerile ţinute joi seara, 12 mai 2016, “Lu-mină şi lumini în epoca renaşterii naţionale” – acad. Alexandru Zub, “Omul european şi cele două surse ale sensului” – Ştefan Afloroaei, membru corespondent al Academiei Române, şi “Sfânta Scriptură – sursă şi fundament al imaginarului european comun: sensuri, sintagme, expresii” – prof. univ. dr. Eugen Munteanu, le supunem atenţiei sugestia acad. Alexandru Zub de înnoire a discursului istoric, de reinterpretare a dimensiunii ecleziastice a istoriei noastre (“Epoca Luminilor a făcut din istorie mai mult un instrument al militantismului social”), meditaţia amară despre “ciudăţenia maximă”, a celor “mai mari orori” petrecute în acest spaţiu european, “care este totuşi creştin”, despre felul “mai degrabă orgolios în afirmarea condiţiei creştine” cu îndemnul (implicit), ale prof. univ. dr. Ştefan Afloroaei, de a reflecta la “Sfânta Fecioară a Rândunelelor”, una din “Povestirile orientale” ale lui Marguerite Yourcenar, precum şi convingerea exprimată de prof. univ. dr. Eugen Munteanu că “Sfânta Scriptură este unul din fundamentele creştine ale Europei”, amintind că “Dan Hăulică o spunea adesea: dacă intri într-un muzeu european, nu înţelegi nimic, dacă nu cunoşti Biblia”.

Eminescu şi noi

“Eminescu şi noi” i-a prilejuit cunoscutului critic şi istoric literar Alex Ştefănescu o captivantă confesiune de-spre Eminescu în viaţa sa (“De la Eminescu, am învăţat să iubesc natura, cu Eminescu mi-am făcut educaţia sentimentală…”), despre cartea la care lucrează, o carte “de critic literar” dedicată lui Eminescu, tratat “ca şi cum ar fi un autor contemporan”, şi despre indignarea pe care o resimte când îşi aminteşte că un critic l-a considerat pe Eminescu “minor”: de câte ori descoperă versuri eminesciene pline de frumuseţe, “care stârnesc emoţie”, cum ar fi “codrului bătut de gânduri”, “tâmpla-i bate liniştită ca o umbră viorie”, “i le trimit lui Lucian Boia cu un mic comentariu – nu-mi răspunde niciodată!” “Puţini poeţi de azi se ridică în apropierea lui Eminescu!” La Eminescu aflăm “frumuseţe interiorizată, ritualizată”, “azi lumea s-a schimbat, caută plăceri rapide şi violente”, e “o modă greşită la nivel planetar”. Şi conferinţa “Despre elementele unei particulare teorii a lecturii în opera eminesciană şi reflexele lor în eminescologie” a prof. univ. dr. Lucia Cifor a stârnit atenţia cu observaţii gen: “În hermeneutică, în spaţiul de anticipare a lipsit sensibilitatea religioasă”, “Nu am detectat niciun cercetător român preocupat de influenţa scrierilor patristice în poezia lui Eminescu”, “Contemporanii lui Eminescu mizau pe cartea occidentală, Eminescu pe humusul autohton (Rosa del Conte)”, “Nu s-a studiat ce tip de cititor avea în vedere Eminescu”.

Oameni buni ai culturii române

După Alex. Ştefănescu şi Lucia Cifor, dimineaţa zilei de vineri (13 mai 2016) a aparţinut scriitorilor pr. Ioan Pintea şi Magda Ursache, despre doi din oamenii buni ai culturii române, cu care li se asociază numele: Nicolae Steinhardt şi, respectiv, Petru Ursache. Preotul Ioan Pintea, al cărui cunoscut poem “călugăriţe pe schiuri sau seducţia gravitaţiei” (“am văzut călugăriţe /pe schiuri la piatra fîntînele /un contrast izbitor între alb şi negru…”) a fost invocat de moderatorul sesiunii, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, ca şi faptul că “îi datorăm redescoperirea lui N. Steinhardt (a cărui operă a îngrijit-o, prefaţat-o şi editat-o în bună parte), a conferenţiat despre “Nicolae Steinhardt. Splendorile teologiei/ştiinţei; Incertitudinile şi certitudinile cunoaşterii”. Nu o conferinţă propriu-zisă a fost, în schimb, destăinuirea scriitoarei Magda Ursache despre “Omul cel bun al culturii româneşti”, titlul cărţii pe care a dedicat-o amintirii soţului, universitarului, etnologului, folcloristului, istoricului literar Petru Ursache. În această răscolire a sufletului, dna Magda Ursache a fost secondată cu fineţe de Adrian Alui Gheorghe, fost student al profesorului Petru Ursache, director al Bibliotecii Judeţene “G. T. Kirileanu” Piatra Neamţ, căreia i-au fost donate miile de volume ale bibliotecii lui Petru Ursache şi care a instituit un premiu care îi poartă numele: Premiul Naţional “Petru Ursache”. Tot aici trebuie să pomenim prezenţa la Colocviul de la Putna 2016 a Editurii Eikon din Cluj-Napoca şi a directorului său, Valentin Ajder, nu o dată oaspete al sucevenilor, cu multe volume interesante, între care şi câteva semnate Petru Ursache în ediţii definitive, ca şi lauda adusă de prof. univ. dr. Eugen Munteanu scriitoarei Magda Ursache, care continuă să cultive memoria soţului cărturar, după ce în viaţă i-a fost o binecuvântare. (De unde şi observaţia surâzătoare a cuiva despre “Magda cum Laude”.)

Suflet creştin în creaţiile lor

Spre amiază, am urmărit cu plăcere prelegerea conf. univ. dr. Ioana Beldiman, de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti despre “Sculptura funerară a lui Dimitrie Paciurea «Adormirea Maicii Domnului»”, în primul rând pentru această prezenţă deosebită în creaţia marelui sculptor, dar şi pentru analiza estetică făcută lucrării şi pentru palpitanta investigaţie întreprinsă de autoare. Plăcere dublată mai târziu de lectura paginilor din numărul 9 al revistei “Caietele de la Putna” consacrate de dna Ioana Beldiman “Volto Santo di Lucca, sursă a portretului lui Ştefan cel Mare de la 1797”. Mulţumindu-i, dna Lucia Cifor, moderatoarea acestei sesiuni (a III-a), a văzut în “comunicările criticilor de artă adevărate lecţii, de care am fost privaţi”, iar vremurile de acum sunt, în această privinţă, “şi mai vitrege, Bologna eliminând cursurile de istoria artei, de estetică”.

Cu regretul că de data aceasta teatrologul, universitara Doina Modola nu a putut să ajungă la Putna, dna Teodora Stanciu a dat citire unui fragment din conferinţa pregătită pentru întâlnire, “Biserica – nucleu al universului uman în dramaturgia lui Lucian Blaga”, fragment incitant, care a mărit intensitatea aşteptării numărului viitor al “Caietelor”, în care va putea fi parcursă în întregime.

La rândul nostru, în sesiunea următoare, a IV-a, am vorbit despre “Dany-Madlen Zărnescu – o artistă a negrului străluminos”, recunoscătoare organizatorilor pentru posibilitatea de a aduce în atenţia participanţilor creaţia aparte a acestei artiste plastice originare din Vama Bucovinei, dar cu treizeci de ani de viaţă la catedra şi în atelierul său din Bacău, plecată prea devreme dintre noi.

Acasă şi în lume

“Ficţionalizarea istoriei” – Adrian Alui Gheorghe, “Cultură naţională şi deschidere spre universal în concepţia lui Nichifor Crainic – protos. Teofan Popescu, “«Rugul aprins» şi universalismul românesc” (urmată de prezentarea cărţii “Cum vorbim despre părintele Boca”) – Marius Vasileanu, “Imitarea lui Iisus. Nevoia de dumnezeire” – conf. univ. dr. Eugenia Bojoga, “Număr şi numere la Origen. Omilia I” – conf. univ. dr. Adrian Muraru, “Sfinţii Apostoli Toma şi Andrei. O evanghelizare a Chinei în secolul I” – monah drd. Andrei Dârlău, “Limbajul universal al tăcerii sacre” – prof. Gabriela Vasiliu şi “Ioan Alexandru şi Biblia” – drd. Bogdan Anistoroaei au dat substanţă după-amiezii şi serii zilei de vineri, 13 mai 2016, în sesiunile a IV-a şi a V-a. Legat de comunicarea universitarei Eugenia Bojoga, scriitorul Alex. Ştefănescu a afirmat că “dovedeşte încă o dată în plus că este nevoie să cunoaştem religia creştină ca să putem cunoaşte cultura europeană. Cel puţin ca filosofie morală stă la baza spiritului euro-pean”. Un alt punct de vedere formulat tot de Domnia Sa, fiind acesta: “Nu cred că religia, scripturile, ideile religioase garantează valoarea estetică”.

Gravate în memorie

Prezent la conferinţele din această parte a zilei, Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi al Rădăuţilor, şi-a adus aminte o întâmplare de când era ghid la Sfânta Mănăstire Putna şi când cercetările arheologice au reclamat interzicerea accesului la mormântul lui Ştefan cel Mare. Atunci, câţiva pelerini care nu se îndurau să se întoarcă de unde veniseră fără să-l vadă, l-au rugat să pună palma pe zidul exterior al Bisericii, în dreptul mormântului Voievodului. Şi după ce le-a îndeplinit rugămintea, nu uită, nu poate să uite, au trecut pe rând închinându-se şi sărutând locul.

Pentru că eminescologul lingvistul, universitarul ieşean Dumitru Irimia aparţinea atât de mult familiei Colocviilor de la Putna, soţia sa, Cristina Irimia, continuă să vină la întâlnirile de aici, ca să revadă oameni care le-au fost dragi, care îi sunt dragi. În primul rând pentru ei, dar şi pentru tinerii care îl cunosc doar nume pe cărţi, a fost proiect un film care îi este consacrat, eminescologul Dumitru Irimia trecând din memoria peliculei, chip viu, şi în inimile celor care astfel l-au văzut şi ascultat pentru prima dată.

Cu toate că are cea mai lungă stăreţie la Sfânta Mănăstire Putna, arhim. Melchisedec Velnic nu şi-a arătat, cred, toate înzestrările personalităţii sale. Cel puţin eu una am fost emoţionant surprinsă ascultându-l recitând din “Testa-mentul lui Ştefan cel Mare” de Ioan Alexandru, la capătul unei dezbateri mai savante, axate pe poeţii creştini, despre interesul criticilor literari şi al teologilor pentru poezia lor. A fost ca şi cum o undă lumi-noasă ar fi aşternut întâi tăcere peste freamătul uman şi apoi ar fi dezlegat “metalica vibrândă” a clopotelor poveste. Am stat la câţiva paşi când Ioan Alexandru, la Muzeul de Istorie Suceava, şi-a recitat versurile în transă, ca şi cum le-ar fi adus ofrandă Părintelui Ceresc. La mică distanţă am fost, în Sala Domnească, şi de Părintele Stareţ, cuprinzând într-o simultaneitate rară chipul Voievodului ţesut cu atâta dragoste de ţară de Ioana Nistor, amintirea poetului şi glasul urcând puternic, înalt, ca un legământ din adâncul inimii al arhimandritului Melchisedec Velnic, el însuşi Ştefan în cealaltă viaţă a sa: “Ştefan e mare pentru că a fost smerit /Pe cât de mic se micşora întruna /De Dumnezeu să poată fi zărit /Una cu neamul pentru totdeauna. //Să intri-n inima unui popor /Cea mai strâmtă poartă dintre toate /De nu eşti jertfă-n lacrimile lor /Nu-i cum pătrunde în eternitate. //Cel din urmă legământ al lui /Până astăzi încă dă pute-re /Să nu daţi pământul nimănui /Căci prin el ţinem de Înviere. // Oricine va cere de la voi /Să vă lepădaţi de cele sfinte /Cât veţi fi de prigoniţi şi goi /Ardă candelele pe morminte.”

România creştină în literatură

Moderată de prof. univ. dr. Cornel Ungureanu, prima sesiune, a VI-a, a zilei de sâmbătă, 14 mai 2016, a început cu regretul literatului timişorean pentru absenţa acad. Alexandrina Cernov şi a temei propuse, “Psalmii lui Arghezi. Oscilaţia între credinţă şi tăgadă”, şi cu urări de sănătate doamnei din partea tuturor. Apoi, pe un fundal de linişte desăvârşită, a urmat descrierea Mănăstirii Putna văzută de Ion Druţă, în lectura prof. univ. dr. Maria Şleahtiţchi, prolog inspirat la conferinţa sa, “Basarabia creştină între cele două Ecaterini din romanul «Biserica Albă»”. Convinsă ca şi autorul că “Pe scriitor îl apără numai opera sa”, dna Maria Şleahtiţchi l-a disociat de opiniile politice, aplecându-se în exclusivitate asupra acestei ediţii recente a romanului, un roman istoric, care începe cu pierderea Bucovinei, sub arcada dureroasei întrebări a lui Ion Druţă: “Ce patrie este aceea în care trebuie să treci hotar ca să te rogi la sfinţii tăi?”

La fel de atrăgătoare a fost şi prelegerea ţinută de dl Cornel Ungureanu, intitulată “Modelul Vasile Voiculescu în înţelegerea scrisului românesc în anii 50 (secolul 20)”. Cu textul rătăcit chiar înainte de a ajunge la microfon, Domnia Sa a vorbit liber şi cu o însufleţire care denota un ataşament profund faţă de viaţa şi creaţia acestui trăitor al unei “însingurări fără egal în literatura română”: “Zaharia Stancu spune că se plimba prin Cişmigiu ca un sfânt”; “Începe să creadă în singurătatea şi poezia sa”; “Când termină ultimul sonet, intră în puşcărie. Se retrage în tăcere, spre deosebire de Radu Gyr, Nichifor Crainic…” “Superb acest portret al lui Vasile Voiculescu cu radiografierea a două epoci” (Daniel Cristea-Enache) a devenit şi un motiv în plus să îl căutăm cu nerăbdare în numărul următor al revistei “Caietele de la Putna”.

Dar să nu trecem mai departe fără a semnala şi comunicările a doi tineri doctoranzi, veniţi la Putna din două aşezări aparte pentru noi, Salonic – Ştefan Soponaru, cu “Alexandru Mironescu, de la ştiinţă la mistică”, şi Suceava – Ana Maria Munteanu – “Daniel Turcea. De la entropie la epifanie”. Precum şi pe aceea a preotului drd. Lucian Mocrei-Rebreanu: “Tarkovski. O teodicee cinematografică”, care concentrând atenţia asupra acestui creator şi a capodoperei sale consacrate lui Rubliov, a stârnit intervenţii interesante. Intervenţii vii, pentru că a venit cu noutăţi ascunse până acum în documente, a suscitat şi conferinţa tinerei cercetătoare ştiinţifice Delia Voicu, de la Institutul Diplomatic Român: “Lucian Blaga despre Portugalia salazaristă”. Dar şi întrebări despre intelectualii în vârtejul istoriei, dar şi reflecţii amare despre oamenii (scriitorii, artiştii) sub vremi, precum cea generată de rememorarea lui Daniel Cristea Enache: “Prima măsură a lui Iliescu a fost revocarea ambasadorului Mihai Zamfir”, cunoscutul lusitanist şi istoric literar; “Prima măsură Băsescu: schimbarea lui Augustin Buzura de la conducerea Institutului Cultural Român”. Dar, moderator şi deopotrivă contributor la această sesiune, a VII-a, Daniel Cristea-Enache a vorbit la rându-i despre o altă confruntare a intelectualului cu vremurile adverse: “Rezistenţa prin credinţă în vremurile comuniste. Nicolae Steinhardt”.

În acest moment al întâlnirii, scriitorul Alex. Ştefănescu a simţit nevoia ca, mărturisind o stare de studenţie, să afirme: “Colocviul de la Putna este o universitate!”

În credinţa populară

Exprimându-şi părerea de rău pentru absenţa prof. univ. dr. Ilie Luceac, “era o prezenţă importantă”, moderatorul sesiunii a VIII-a, prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană, a invitat audienţa să asculte “o voce proaspătă, autorul unei cărţi despre piraţi, dar şi cu un doctorat pe cultura populară: Adrian Romila”. Cu precizarea că acest doctorat l-a avut conducător ştiinţific pe regretatul profesor Petru Ursache şi că preocupările, scrisul lui Adrian Romila au fost distinse cu Premiul Naţional “Petru Ursache”, recunosc că am ascultat cu o curiozitate previzibilă (şi răsplătită) comunicare sa despre “Raiul de la Voroneţ”. Viziunea creatorului popular a fost prezentă, atrăgător şi în comunicarea tinerei dr. Raluca Şerban Naclad, secretar literar la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (“Sunt ucenică la Colocvii, numai la prima ediţie nu am fost”): “Motive biblice în teatrul popular”. Dl Gheorghiţă Geană şi-a exprimat încântarea: “Irozii m-au dus cu gândul la ouăle încondeiate”, “Ideea de teatru sacru e foarte interesantă!”, iar dl Cornel Ungureanu a remarcat cu satisfacţie, apropo de aceste întâlniri de la Putna, “creşterea tinerelor personalităţi, viteza lor de creştere, de formare şi de afirmare”

O recuperare exemplară

Valoros şi apreciat critic de artă, Doina Mândru şi-a dat măsura la superlativ cu prelegerea “Un Orpheu modern”, închinată memoriei celui care a fost sculptorul, desenatorul, pictorul, profesorul universitar Ion Lucian Murnu, artistul “destinat prin origine, educaţie, sensibilitate să se regăsească, confrate, în Orpheu”. Demonstraţia strălucită a impresionat pe toată lumea şi mai cu seamă pe participanţii din lumea artei, cărora le erau cunoscute şi omul, şi creaţia sa. Dl Gheorghiţă Geană: “Ideea ca atare este tulburătoare, iar Murnu ar merita să fie mai bine cunoscut prin intermediul institutelor culturale”. Dna Silvia Radu: “I-a fost milă lui Dumnezeu şi ni l-a lăsat pe Domnul Profesor Murnu. Sămânţa a rodit, elevul lui George Apostu face în plin comunism «Tatăl şi Fiul» şi acei Crişti…” Iar convingerea tuturor a fost a unei monografii deosebite “Ion Lucian Murnu” de Doina Mândru, finalizată mental şi în curs de aşternere pe hârtie.

Împreună cu Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Dan Hăulică

Ultima sesiune, a IX-a, a celui de-al X-lea Colocviu de la Putna, moderată de dna Teodora Stanciu, preşedinta Fundaţiei “Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta”, a fost dedicată personalităţilor sale tutelare.

Într-un desen de mare fineţe, prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană a surprins chipul de profundă şi amplă culturalitate al acad. Dan Hăulică: “Avea erudiţia lui Tudor Vianu şi expresivitatea lui G. Călinescu”, “erudiţie funcţională, nu de paradă”, fiind “el însuşi creator de frumuseţi stilistice”. În cuvinte simple şi calde, monahia Eufrosina Jescu, cea care i-a fost alături Dnei Profesoare, i-a purtat de grijă la Mănăstirea Văratic, a evocat-o pe “Maica Academician” şi a încheiat cu ochii aburiţi: “Suntem mulţumiţi că părinţii de aici o iubesc şi o respectă”.

Pentru că am aflat încă înainte de a ajunge la Putna numele susţinătorilor acestui Colocviu, familia ing. Rodica şi Radu Marinescu, nu am putut să nu le observ prezenţa discretă, dar implicată, în Sala Domnească, la desfăşurarea sesiunilor. De aceea, când i-a fost anunţat cuvântul dnei Rodica Marinescu, am sperat să conţină şi o lămurire. Ne-a dăruit-o cu rememorarea febrilităţii cu care o aştepta pe Doamna Profesoară Buşulenga în emisiunile culturale de la radio, cu care îi urmărea apariţiile la televizor, înregistrându-i discursurile, intervenţiile, ca să le asculte apoi iar şi iar, până ce slăbind pe banda magnetică se gravau tot mai adânc în inima sa.

M-a tulburat într-un mod neaşteptat, ca atunci când ţi se întâmplă ceva frumos pe nepregătite, conferinţa monahului Iustin Taban “Viaţa de memorie a Maicii Benedicta, la zece ani de la înmormântarea la Putna”: “Memoria este viaţa cealaltă a unui om”, “Omul poate să devină icoana lui adâncită în ceilalţi”, “Le-am putea numi «iconizări»”, “Din icoane ale vieţii devin şi icoane ale credinţei creştine”, “Eminescu – 40 de ani de viaţă de sine şi peste 120 de memorie”, “Ştefan cel Mare – 70 de ani de viaţă de sine şi peste 500 de memorie”, “Maica Benedicta – 76 de ani de viaţă şi merge pe al 10-lea an de memorie la Putna” Cu tulburătorul final: “Poate că într-o zi o vom cinsti ca pe un sfânt!”

La închiderea Colocviului 2016

Dna Lucia Cifor a exprimat gratitudinea tuturor participanţilor pentru “sufletul, abnegaţia şi aproape eroismul” organizatorilor: părinţii obştii de aici, dna Teodora Stanciu şi dra Oana Georgiana Enache”, şi de asemenea familiei Rodica şi Radu Marinescu pentru sprijin, iar dl Adrian Alui Gheorghe, după ce a vorbit de un veritabil maraton intelectual în spaţiul bătăii de clopot al lui Ştefan “ca o inimă generoasă a întregii ortodoxii”, în care “ne-am dăruit unii altora ce avem mai scump, minute, ore, zile din viaţa noastră”, a spus: “Mulţumim Maicii Benedicta că ne ajută să nu cădem!” Cât despre concluzia Părintelui Stareţ, aceasta, deosebit de apreciativă, a putut fi sintetizată de un singur cuvânt, cel rostit la urmă: “Cunună!”

Dar să le ascultăm şi pe cele două reprezentante de primă mărime ale jurnalismului cultural românesc, coautoare la acest eveniment cultural de excepţie:

Dna Teodora Stanciu: “De zece ani, Maica Benedicta ne adună aici, la propunerea strălucitului critic de artă Dan Hăulică”.

Dra Oana Georgiana Enache: “Venirea noastră aici în fiecare an reprezintă o înrădăcinare în credinţă şi cultură”

La încheierea Sărbătorii Colocviului de la Putna 2016

Tăcut, cultivat, eficient, minte strălucită, protos. Dosoftei Dijmărescu, vorbind la Sfânta Liturghie oficiată duminică dimineaţa în Biserica Mănăstirii, a valorizat într-un fel care este propriu vocaţiei, dar şi harului Cuvioşiei Sale, coincidenţa neîntâmplătoare a Duminicii Mironosiţelor cu împlinirea celor zece ani de la aşezarea trupului Maicii Benedicta în Grădina Maicii Domnului, în pământul reavăn al Putnei, vorbind mişcător de evlavioasele femei cele dintâi martore la Învierea Mântuitorului, dar şi de soţii de voievozi şi boieri români, pilde de credinţă şi vitejie, şi de Aniţa Nandriş, şi de Maica Benedicta, dar şi de mama care devenind bunică nu încetează să ofere puiului de om tandreţe şi bunătate, fără să aştepte nimic în schimb, răsplătită de însuşi darul iubirii sale…

Cum tot Părintelui Dosoftei, cititorii noştri îi datorează şi relatarea slujbei de pomenire ţinute în cimitirul locaşului de un sobor de preoţi în frunte cu arhim. Melchisedec Velnic, vom încheia privirea noastră inevitabil subiectivă şi fragmentară asupra ediţiei 2016 a Colocviului de la Putna pe care deceniul scurs de la primul l-a aşezat de-acum, îndrăznim să credem, în rândul Sărbătorilor Mănăstirii, cu rememorarea axei descrise de Părintele Stareţ, o axă care îi întâlneşte pe Eminescu, cu monumentul de lângă Turnul Tezaurului, pe Ştefan cel Mare, odinindu-se în necropola aleasă de vârful săgeţii, şi pe Maica Benedicta, la picioarele duhovnicului său, fostul egumen Iachint Unciuleac, astfel încât lumina şi rugăciunea pentru unul îi cuprinde pe toţi, ca soarele munţii la început de ziuă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: