8500 de pachete de ţigări abandonate într-o maşină, la câţiva metri de frontieră

Miercuri, 25 mai, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina au descoperit, în cadrul unei misiuni specifice, un autoturism abandonat la 150 de metri de frontiera de stat.

Şoferul, zărind probabil uniformele, a preferat să lase baltă maşina, dar şi preţioasa încărcătură: mai multe colete cu ţigări de contrabandă.

„S-au dispus măsuri de cercetare a zonei în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracţională, fiind anunţate despre caz, totodată, şi autorităţile de frontieră ale statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului” a comunicat comisar-şef Ilie Poroch Seriţan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava.

Maşina şi coletele cu ţigări au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, s-a constatat că acestea conţin 8.500 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 130.000 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Autoturism, valorând vreo 13.000 de lei, fiind folosit în activitatea de contrabandă, a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI