La Campionatele naţionale de semimaraton

Medalie de bronz pentru echipa feminină de tineret a CSM Suceava

atletism semimaraton sv 17 maiSecţia de atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava a reuşit o nouă performanţă la nivel naţional, şi anume o medalie de bronz la Campionatul naţional de semimaraton ce a avut loc în weekend, la Bucureşti. Desfăşurate în acelaşi timp cu Semimaratonul Internaţional Bucureşti, la care au fost prezenţi nu mai puţin de 13.000 de participanţi, concurenţa la finalele naţionalelor de semimaraton a fost una mare, mai ales la băieţi. În concursul rezervat fetelor, echipa CSM Suceava, formată din Alexandra Ţibichi, Andreea Vancea, Andreea Nane şi Alina Bercea, a reuşit să câştige medalia de bronz la tineret. Tot la tineret, dar la masculin, echipa CSM Suceava, formată din Ştefan Dornean, Benjamin Marcu, Paul Coman şi Alexandru Lăstun, a terminat pe locul cinci.

„Această medalie de bronz este una preţioasă, mai ales că fetele sunt la primul concurs de semimaraton, ele concurând până acum în concursurile de marş pe distanţa de 10 kilometri. Mai mult, Ţibichi şi Vancea sunt încă junioare I şi au câştigat la tineret. La băieţi concurenţa a fost mai mare, iar în plus condiţiile de concurs n-au fost chiar confortabile pentru toţi participanţii, temperatura fiind foarte ridicată pentru această perioadă. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava pentru sprijinul acordat”, a declarat antrenorul Silviu Casandra, cel ce se ocupă de pregătirea acestor sportivi alături de soţia sa, Cristina Casandra.

Pe 26 iunie, atleţii de la CSM Suceava vor intra din nou în lupta pentru medalii naţionale la campionatul naţional de 20 kilometri marş, competiţie rezervată seniorilor, tineretului şi juniorilor I.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: