Horodnic de Sus a devenit centrul universului. Caravana teatrală a Zilelor Matei Vişniec a poposit duminică în Horodnic de Sus. Scena căminului cultural (de zeci de ani rămasă în amorţire) a revenit la viaţă. Într-o frumoasă zi de mai, ultima a festivalului, horodnicenii au văzut teatru la ei acasă. Curtea căminului cultural zumzăia de glasurile copiilor, a părinţilor, bunicilor şi străbunicilor care aşteptau sosirea lui Matei Vişniec şi a spectacolului. Atmosferă de sărbătoare, emoţie şi nerăbdare. Uşile căminului cultural, larg deschise, băncile de lemn, stinghere, aşezate în linie, aşteptau. Şi n-au aşteptat în zadar, cu mic (şi foarte mic), cu mare, horodnicenii au venit la teatru. Au pus stăpânire pe căminul cultural şi l-au făcut să vibreze. Podele de lemn, peste care au trecut vremurile, cântau sub fiecare pas. Odată ce a păşit peste pragul sălii de spectacol, Matei Vişniec a fost întâmpinat cu o explozie de aplauze, cu căldură şi… cu aceeaşi emoţie cu care a fost primit, a vorbit şi el oamenilor adunaţi să-l vadă şi să primească ce a venit să le ofere. A povestit cu ei şi despre ei, despre satul lor, despre ce a trăit acolo, despre ce simte, şi-a amintit de copilărie, vacanţe, de scăldat, de pescuit.
„Pentru mine Horodnicul este cel mai frumos sat din lume, este centrul universului, este satul în care s-a născut mama, unde m-am format. Aici am văzut cele mai spectaculoase lucruri, am fost la nunţi, la înmormântări, am văzut toate aceste ritualuri. Aici mi-am definit identitatea. Am putut să plec la Paris, să învăţ o limbă străină, mândru de ce sunt, de rădăcinile mele. Am luat satul cu mine peste tot în lume.” (Matei Vişniec)
Apoi, teatru – „Cabaretul cuvintelor” jucat de cei de la Teatrul Independenţilor Profesionişti Bucureşti. Când au intrat în căminul cultural, actorii au avut o reacţie superbă – „Ce spaţiu minunat!” – şi au jucat, parcă, cu mai mult entuziasm.
„Asta trebuie să facem noi, ca actori, să mergem în fiecare cămin cultural, în fiecare sat din ţara asta, să aducem teatru, să nu rămână nimeni fără să fi văzut măcar o dată în viaţă un spectacol de teatru.” (Alexandru Nagy)
Publicul a fost minunat şi a fost aplaudat la rândul lui de cei de pe scenă. Copiii (chiar şi cei foarte mici) au stat cuminţi la locurile lor, fascinaţi de spectacol. Telefoanele au amuţit, respectând cuvintele şi tăcerile actorilor.
Horodnic de Sus a primit teatru şi l-a primit cum se cuvine. Horodnicul de Sus a devenit centrul universului.
Comentarii