„Poezia este floare la ureche” este titlul unei lucrări din expoziţia lui Dragoş Pătraşcu (care spune că expoziţia a fost inspirată de „Dark side of the moon” – Pink Floyd), prima care are loc în spaţiul expoziţional al Teatrului Municipal „Matei Vişniec”. După ce s-a plimbat puţin prin lume, expoziţia DADA LAND poposeşte la Suceava în cadrul Zilelor Matei Vişniec, uluieşte şi pune pe gânduri.
Dragoş Pătraşcu i-a dedicat expoziţia lui Matei Vişniec, nu Zilelor Matei Vişniec, nu oraşului, nu autorităţilor, ci omului Matei Vişniec şi mai ales poetului. Matei Vişniec a spus despre lucrări că sunt fabuloase, că fiecare obiect este o poveste, o piesă, o poezie.
Odată ce intri în spaţiul în care trăiesc lucrările lui Dragoş Pătraşcu, respiraţia îşi schimbă ritmul, simţurile se ascut, toată fiinţa ţi se transformă, încearcă să se extindă (să cuprindă dintr-o suflare fiecare lucrare, fiecare personaj, fiecare detaliu, toate deodată, aşa cum trăiesc într-o perfectă şi bizară armonie) şi să se miniaturizeze în acelaşi timp (pentru a putea alerga printre ele, pentru a putea atinge, măcar cu privirea, fiecare lucrare, fiecare personaj, fiecare detaliu, fiecare pe rând, ca să le poţi cunoaşte individual, să poţi asculta fiecare poveste, din nou şi din nou). În spaţiul în care trăiesc lucrările lui Dragoş Pătraşcu, timpul capătă o altă dimensiune, pentru că lucrările sale au ceva magic, atemporal, aspaţial. Au poezie, au poveste, au fantastic şi te prind în jocul lor, te aruncă de la una la alta, te învârt, te sucesc şi devine un chin să te desparţi de ele.
Dragoş Pătraşcu creează o lume fantastică, lucrările sale sunt personaje, iar împreună creează o scenă care dezvăluie mii de sensuri, mii de poveşti, este un magician care recreează lumea din obiecte vechi şi din obiecte noi, din cuvinte, din linii, din artă.
„Nu înţeleg lumea în care trăiesc, nu înţeleg violenţa care o bântuie, nu înţeleg rapacitatea ei, dorinţa de preamărire şi invidia primejdioasă împotriva aproapelui. Nu mă înţeleg pe mine însumi de multe ori. Şi atunci desenez, lucrez, compulsiv aproape, crezând, precum Victor Brauner, că «viaţa mea este exemplară pentru că este universală.»” (Dragoş Pătraşcu)
Comentarii