Cinstire la Centenar

Cu 50 de ani în urmă, în Amfiteatrul III-11 al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, ajungea în faţa studenţilor din anul al IV-lea al Facultăţii de Filologie, Profesorul Constantin Ciopraga, istoric literar, scriitor, poet, eseist (cu cele peste 20 de cărţi publicate).

Îl aşteptam toţi, eram peste o sută, ca pe o sărbătoare. Ne-a privit cu empatie, ne-a poftit să ne ocupăm locurile, îl întâmpinasem respectuos în picioare, apoi ne-a adresat câteva întrebări ale căror răspunsuri dovedeau nivelul nostru intelectual.

„Cine publică în reviste literare?” Linişte. Peste ani, mulţi din generaţia noastră au devenit scriitori, ziarişti, critici literari.

„Cine vorbeşte o limbă străină?” Pauză! Eram generaţia care auzise doar limba rusă impusă cu de-a musai. Mai apoi mulţi au devenit vorbitori ai mai multor limbi de circulaţie internaţională.

„Cine a călătorit în ţări străine?” Zâmbet trist. Dar călătoriile visate în anii tinereţii studioase au devenit realităţi pentru mulţi dintre noi.

Cu comprehensiune şi delicateţe sufletească, Profesorul cu chipul senin, tânăr, dar albit, nu de vreme, ci de vremuri năprasnice, ne conducea în lumea valorilor metaforice ale marii poezii (Blaga, Arghezi, Barbu, Vinea). Pentru ce nu era de mare valoare artistică din opera scriitorilor studiaţi, dovedea înţelegere şi bunăvoinţă. Discret, prin puterea exemplului, ne îndemna să avem aceeaşi atitudine binevoitoare pentru elevii noştri, de a-i încuraja să citească, să preţuiască puterea cuvântului scris.

Venise vara, după ce un întreg an universitar, de două ori pe săptămână, ascultasem cursurile Profesorului. Nimănui dintre noi nu-i trecea prin minte să găsească o altă preocupare în timpul prelegerilor sale.

Grupa mea, 666, rămăsese ultima pentru examinare. Profesorul era în Franţa, Franţa în grevă, avioane spre România, nu! Prin Elveţia ajunge la Iaşi şi nici astăzi nu ştiu dacă subiectul la lucrarea noastră a fost întâmplător sau pentru că în grupa noastră era cea mai luminată minte, Adriana, care avea să facă o strălucită carieră universitară. Ceilalţi colegi scriseseră despre Sadoveanu, Călinescu, Blaga, Lovinescu, iar noi… despre Simbolism! Nici prozatorul ales nu m-a bucurat, nu mi-a plăcut scrisul lui, nici atunci, când nu ştiam că voi fi Monahia Elena, şi nici astăzi – Damian Stănoiu. La oral am strălucit comentând poezia lui Barbu, dar şi acum văd umbra care s-a aşternut pe chipul Profesorului. Era departe răspunsul meu de lucrarea scrisă şi era trist că a trebuit să depuncteze nota maximă. Dar mie nu-mi păsa de nota mai mică de zece. Aveam în carnet semnătura Profesorului, eram şi eu profesoară. Anul al cincilea nu mai conta. Primisem girul Magistrului, iar anii ce au urmat au fost încununaţi de urarea sa generoasă de luminoasă carieră. Şi gradele didactice, şi calificativele de la perfecţionări şi inspecţii speciale le socoteam un fel de a mulţumi Profesorului Constantin Ciopraga, cel ce a aprins în minţile noastre setea de cunoaştere, iar în suflete bucuria de a lumina pe elevii noştri.

Prin purtarea de grijă a fiicei Domniei Sale, Profesor Magda Ciopraga, este pomenit în Biserica noastră, împreună cu Doamna sa, Profesor Margareta, în fiecare miez de noapte. Fie ca lumina ce licăreşte la Voroneţ pentru sufletele lor generoase să-i bucure în veşnicie!

 Monahia ELENA SIMIONOVICI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: