> Cele mai atractive pentru hoţi rămân clădirile cu proprietarii plecaţi peste hotare sau în stadiu de construcţie
Miercuri, aproape de orele prânzului, agenţii Postului de Poliţie Vereşti au fost sesizat de o femeie de 34 ani, din municipiul Suceava, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras din locuinţa soacrei sale, plecată la lucru în străinătate, mai multe bunuri electrocasnice. Deocamdată nu s-a putut face cu exactitate un calcul al pagubei lăsate în urmă de spărgători, dar cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”, pentru identificarea autorilor şi recuperarea pe cât posibil a prejudiciului.
Şi oamenii legii din Frasin au fost chemaţi în ajutor de o femeie, de 55 de ani, din oraşul Gura Humorului. Aceasta a relatat poliţiştilor că în perioada 6-11.05, profitând de lipsa unui sistem de alarmare, persoane necunoscute au pătruns în hala unei societăţi comerciale din localitate şi au sustras mai multe motoare electrice şi scule mobile provenind de la maşina pentru confecţionat termopane. Şi în acest caz cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

























Comentarii