La Câmpulung Moldovenesc

Concurs de alergare montană pe timp de noapte

> Acesta este o premieră pentru zona Moldovei

 Iubitorii muntelui şi ai mişcării în aer liber sunt aşteptaţi, sâmbătă, 14 mai a.c., la Câmpulung Moldovenesc pentru a lua parte la un concurs de alergare montană desfăşurat pe timp de noapte.

Competiţia este organizată de Asociaţia Lacertae Virides, organizaţie non­profit care activează în domeniul sporturilor montane, în parteneriat cu Edelweiss Outdoor Team, echipă profesionistă de alpinişti, alergători, parapantişti şi ciclişti.

Potrivit organizatorilor, manifestarea constituie o premieră atât pentru zona Bucovinei, cât şi pentru întreaga regiune a Moldovei. Sub titulatura „Edelweiss Night Run”, evenimentul completează calendarul competiţional naţional nocturn, alături de „Parângul Night Challenge” şi „Postăvaru Night”.

„Sunt aşteptate la start 250 de persoane din 30 de oraşe ale ţării, din Italia şi din Canada, regiunea Alberta.

Există două trasee destinate adulţilor, o tură lungă de 18 kilometri (1.100 metri diferenţă de nivel) recomandată alergătorilor cu experienţă, şi o tură scurtă, de 10 kilometri (560 metri diferenţă de nivel), la îndemâna oricărei persoane cu pregătire fizică bună. Ambele trasee urmăresc culmile dealurilor Runc şi Bodea şi au plecarea şi sosirea în faţa clădirii Primăriei Câmpulung Moldovenesc. Manifestarea va debuta la ora 19, cu o cursă a copiilor, cel mai mic participant înscris având vârsta de 5 ani.

Premierea va avea loc sub lumina lunii, lângă statuia domnitorului Dragoş Vodă.

Cei interesaţi să participe la o competiţie care le va purta paşii prin subunităţile masivului Rarău, cu vedere către Pietrele Doamnei scăldate de razele lunii şi panoramă asupra depresiunii Câmpulungului se pot înscrie şi la faţa locului, sâmbătă, între orele 17­18.30. Informaţii suplimentare se găsesc pe site­ul concursului, edelweissnightrun.ro, şi pe pagina de facebook, facebook.com/edelweissnightrun/”, arată organizatorii concursului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: