La Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni

„Bucovina în Marele Război”

Muzeul Bucovinei prezintă, începând de miercuri, la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, expoziţia fotodocumentară itinerantă „Bucovina în Marele Război”, realizată de dr. Mihai-Aurelian Căruntu, care va putea fi vizionată până la sfârşitul acestui an şcolar.

„Expoziţia marchează acest eveniment care a modificat în mod radical harta Europei, propunându-şi să valorifice, cu precădere, materialele fotografice inedite din cadrul colecţiilor Muzeului din Suceava. În acest an se împlineşte un secol de la intrarea României în război (…). Cunoaşterea evenimentelor din acei ani, de către elevi şi toţi iubitorii de istorie, din localităţile sucevene care aparţineau atunci de Vechiul Regat, contribuie la mai buna înţelegere a contextului în care s-a ajuns la Marea Unire din 1918” au precizat reprezentanţii Muzeului Bucovinei.

Expoziţia este găzduită cu acceptul şi sprijinul directorului Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu”, prof. Mihaela Apetrei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI