Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă „lansează semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România”. Cu alte cuvinte, se caută voluntari dornici de a ajuta şi experimenta totodată viaţa de salvator. Potrivit plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, „demersul IGSU are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor”. Toţi cei care vor să îmbrăţişeze această idee, dar şi să o materializeze trebuie să ştie că vor parcurge o serie de programe de pregătire, iar activităţile derulate alături de efectivele inspectoratului general vor consta în participarea la misiunile de intervenţie, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat şi de implicare în acţiuni de ajutor umanitar. Proiectul demarat pe data de 10 mai, numit „Salvator din pasiune”, se va derula în perioada 10 mai – 29 iulie, interval de timp structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor şi încheierea contractelor de voluntariat. Toţi cei interesaţi trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apţi din punct de vedere medical pentru efort, să nu aibă nicio pată pe cazier privind săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Detalii suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul ISU „Bucovina”, Pompierisv.ro, sau al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Igsu.ro.

























Comentarii