În fiecare an, de Ziua Europei, instituţiile de învăţământ din municipiul Fălticeni sărbătoresc înfiinţarea Uniunii Europene prin numeroase activităţi sportive, culturale şi chiar culinare. Agenda evenimentelor din urbea de pe Şomuz a cuprins luni, 9 mai, şi o expoziţie culinară. La Colegiul „Vasile Lovinescu” s-a desfăşurat cea de-a VI-a ediţie a expoziţiei „Bucătăria europeană”, în cadrul căreia au fost expuse şi degustate produse şi preparate alimentare specifice ţărilor europene, prezentări ale ţărilor europene realizate de către elevi prin imagini, artă, tradiţie, obiceiuri, tradiţie culinară, atracţii turistice, port popular, realizări remarcabile în diferite domenii, referate despre Uniunea Europeană, quizuri pe subiecte europene.
Cei mai destoinici „master-chefs” din rândul elevilor au amenajat o inedită expoziţie de artă culinară cu preparate apetisante, tradiţionale, din 14 ţări din Uniunea Europeană, acestora adăugându-li-se alte două ţări de pe bătrânul continent, Rusia şi Turcia.
„Participă 16 clase de-a X-a, reprezentând tot atâtea ţări din UE. Fiecare clasă a pregătit mâncăruri tradiţionale din ţara pe care o reprezintă. În această activitate sunt implicaţi şi elevii de la clasele de turism, o parte dintre ei au fost în stagii de practică în Spania, sunt şi clase de industrie alimentară, dar şi clase de mecanică, construcţii şi matematică-informatică. Pe elevii claselor de turism şi industrie alimentară această activitate îi ajută foarte mult, produsele fiind gătite numai de ei la cantina şcolii, iar atunci când vor da probe de angajare, fie în ţară sau în străinătate, vor şti ce trebuie să facă. În ediţia din acest an am invitat două ţări care nu sunt din UE, Turcia şi Rusia, deoarece bucătăria europeană trebuie să includă ţările de pe continent, nu numai cele ale UE. M-au impresionat preparatele din toate ţările, copiii îndrumaţi de diriginţi prezentând aperitive, ciorbe, fripturi, gustări reci şi gustări calde, băuturi reci şi calde, sucuri naturale, deserturi. Clasa care a reprezentat Norvegia a ieşit în evidenţă pentru că este o clasă de construcţii, formată numai din băieţi, care au reuşit să prepare un somon la cuptor cu solzi de castraveţi” ne-a declarat prof. Constantin Bejenaru, coordonatorul manifestării organizate de Catedra de istorie şi ştiinţe sociale a colegiului „Vasile Lovinescu”, cu sprijinul profesorilor diriginţi şi a conducerii colegiului.
Printre specialităţile aduse s-au găsit: salata bulgărească, iaurtul cu fructe, măslinele, tzatziki şi giros la standul Greciei, pastele, panetonele, melanzana şi crostaza di frutta în Italia, diverse sortimente de tortilla, paella cu fructe de mare, dar şi sangria din mere, o băutură tradiţională din Spania. De la standul Poloniei nu puteau să lipsească cotletul schabaw, flaki, varza bigos, kartofle gotwan; turcii ne-au întâmpinat cu baclava, un fel de mici şi nelipsita cafea turcească, Austria cu linzer torte, Wiener saft gulach, şniţele şi plăcinte vieneze, fructe de mare cu măsline şi ulei, iar în Ungaria s-au găsit diferite sortimente de langoş, prăjituri Doboş şi hortobagyi. Norvegienii au petrecut trei ore pentru a orna un somon la cuptor cu felii de castraveţi, care au imitat solzii. Nemţii din clasa a X-a IAB ne-au întâmpinat cu un adevărat meniu tradiţional german, care a inclus suc de mere, apă carbogazoasă, tocană de cartofi (fresh salads), ciolan de porc cu cartofi „Harz”, „Diavoli” nemţeşti cu cârnăciori de porc, salată de cartofi cu bacon şi pui şi cea mai variată şi gustoasă gamă de deserturi: prăjitură cu nucă, prăjitură cu şarlotă, chec marmorat, clătite cu bere, ştrudel cu mere, tort „Pădurea Neagră”.
Cel mai atractiv şi divers stand a fost cel al României, unde ceaunul cu fasole şi afumătură a fost cel mai căutat. Fiind perioada apropiată Paştelui, nu au lipsit mielul din aluat de cozonac, cozonacul tradiţional cu mac, aperitivul format din caş de oaie, urdă, slănină şi ceapă, sarmalele, plăcintele poale-n brâu şi multe alte bunătăţi.
„Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a solidarităţii, în care este promovat spiritul de interculturalitate şi am rămas plăcut surprins de faptul că aţi reuşit ca, în aceşti şase ani, să faceţi din această manifestare, un mod de promovare a Colegiului «Vasile Lovinescu»” a precizat primarul Cătălin Coman în deschiderea manifestării.
Şi directorul Colegiului „Vasile Lovinescu”, prof. Gabriel Matei, a apreciat acest eveniment deosebit, intrat în tradiţia şcolii pe care o conduce, precizând că acest comportament uman european este transformat nu numai de procesul de învăţare-predare, ci şi de astfel de activităţi. Prof. Gabriel Matei i-a felicitat pe iniţiatorii evenimentului, profesorii Constantin Bejenaru şi Fantina Condurache, pe toţi ceilalţi colegi care au înţeles să le fie alături, elevilor pentru că au dat dovadă de entuziasm şi de creativitate, dar şi părinţilor, fără sprijinul cărora nu s-ar fi reuşit sărbătorirea Zilei Europei în acest mod.






































Comentarii