La Teatrul „Matei Vişniec” Suceava

„Summitul de Integritate pentru Prosperitate”

Transparency International Romania, împreună cu Rotary Club Suceava­Bucovina şi Griffiths School of Management, organizează la Suceava „Summitul de Integritate pentru Prosperitate”, un eveniment pentru promovarea integrităţii ca element-cheie al succesului în dezvoltarea mediului public şi privat.

Potrivit preşedintelui 2015­-2016 al Rotary Club Suceava-­Bucovina, Cătălin-Ionuţ Vasilaş, evenimentul, aflat la a VII-a ediţie, va avea loc marţi, 10 mai a.c., la ora 16, la Teatrul „Matei Vişniec” Suceava.

„Ediţia Suceava 2016 va aborda aspectul corupţiei şi al integrităţii în domeniul economic, bancar, educaţional, social şi antreprenorial, pentru a identifica preocupările oamenilor care conduc organizaţii de succes şi cele mai bune soluţii la provocările cu care se confruntă mediul de afaceri românesc” a declarat Vasilaş. El a precizat că summitul are ca obiectiv general identificarea şi propunerea de soluţii inovative în vederea dezvoltării unui climat antreprenorial integru, a promovării unei culturi de integritate, a unui model de antreprenoriat social care să garanteze sustenabilitate şi o experienţă profesională bazată pe valori în România.

Preşedintele 2015-­2016 al Rotary Club Suceava-­Bucovina a arătat că vorbitorii din cadrul evenimentului vor aborda teme precum: „Integritatea în afaceri: cum încurajăm & protejăm persoanele care semnalează neregulile?” (Iulia Coşpănaru, director adjunct Transparency International Romania); ”Inovaţie şi Creativitate: Strategii alternative pentru practica corupţiei” (Sebastian Văduva, decan Griffiths School of Management); „Motivaţie @ RO” (Marian V. Popa, director Deutsche Bank Global Technology Center România); „Istoria integrităţii de la primele civilizaţii până în ziua de azi” (Dan Botică, conf. univ. dr., Universitatea Emanuel din Oradea); „Business ethics and CSR attitudes among SME leaders in Romania” (Sam Echevarria­Cruz, profesor asociat Austin Community College); ”Integritatea de­a lungul istoriei” (Ştefan Purici, prorector Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava).

Vasilaş a mai menţionat că înscrierile se pot face pe pagina de Facebook „Summitul de Integritate pentru Prosperitate” sau prin e­mail la office@transparency.org.ro., cu precizarea că „participarea este gratuită, înscrierea este necesară”.

„Summitul de Integritate pentru Prosperitate” este realizat prin programele „Collective Action for Business Integrity” şi „Whistleblowing – a form of civic spirit”. Evenimentul se adresează oamenilor de afaceri, reprezentanţilor instituţiilor publice, asociaţiilor nonguvernamentale, elevilor şi studenţilor, precum şi absolvenţilor preocupaţi de orientare profesională sau aflaţi în proces de formare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: