Primul succes pentru CSM Suceava

> În etapa a VI-a a grupei albastre, CSM Suceava – RCM Galaţi 23-18 (13-6)

Stadionul Unirea” a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, ultimul meci din cadrul acestei ediţii a Cupei României la rugbi pentru CSM Suceava. În această a VI-a etapă a grupei albastre, formaţia suceveană a avut ca adversară gruparea RCM Galaţi.

După cinci înfrângeri consecutive, elevii antrenorului Constantin Vlad şi-au dorit foarte mult să încheie parcursul din acest an al ”Cupei României” cu o victorie în faţa propriilor suporteri. Deşi de această dată publicul sucevean a fost în număr destul de mic la această partidă şi în plus a fost dominat sonor de o galerie gălăţeană formată din juniori, CSM Suceava a făcut un joc de excepţie şi a câştigat.

Văzând cum arătau ca fizic cei de la Galaţi, oricine ar fi spus că aceştia îi vor „mânca” pe suceveni la micul dejun. Nu a fost deloc aşa. În debutul meciului forcingul oaspeţilor a fost oprit cu greu şi RCM Galaţi a deschis scorul din lovitură de pedeapsă în chiar minutul 5. După zece minute de joc, sucevenii şi-au dat seama că pachetul pe grămadă a lor este mai puternic decât cel al gălăţenilor şi au încercat să profite de acest lucru. Mai mult, sfătuiţi şi de antrenor, rugbiştii formaţiei gazdă au jucat mult cu piciorul, lucru care i-a incomodat pe dunăreni.

Octavian Scolobiuc a egalat în minutul 12 din lovitură de pedeapsă, pentru ca apoi oaspeţii să preia din nou avantajul pe tabela de marcaj tot dintr-o lovitură de pedeapsă. Transformerul sucevenilor, Octavian Scolobiuc nu s-a lăsat mai prejos şi a reuşit să trimită balonul printre buturi de la jumătatea terenului pentru 6-6.

Primul eseu al întâlnirii dintre CSM Suceava şi RCM Galaţi s-a marcat pe finalul primei reprize. Fundaşul sucevenilor, Elisei, foarte exact pe tot parcursul jocului, a trimis un balon de urmărire pe care apărătorii oaspeţi l-au bâlbâit, din spate a venit ca o „rachetă” Ştefăroi şi a culcat balonul în terenul de ţintă advers. A fost 13-6 la pauză pentru că Octavian Scolobiuc a transformat încercarea.

RCM Galaţi a profitat de o eroare la o margine şi a redus din handicap printr-un eseu. Acesta a fost transformat şi scorul a devenit egal, 13-13. Chiar dacă au fost încurajaţi puternic din tribune, oaspeţii nu au rezistat înverşunării sucevene şi au fost sancţionaţi cu un eseu de penalizare în urma unei greşeli pe grămadă. Octavian Scolobiuc a transformat şi scorul a devenit 20-13. După o serie de mai multe lovituri de pedeapsă ratate, acelaşi Octavian Scolobiuc izbuteşte una în minutul 55 şi duce scorul la 23-13.

RCM Galaţi, cu o echipă deosebit de puternică, dar neinspirată pe jocul pe treisferturi, reduce din handicap, pe final, dintr-un eseu, netransformat însă. Obosiţi şi sufocaţi de efort, rugbiştii de la CSM Suceava reuşesc să se descurce în faţa presiunii de pe final a oaspeţilor şi câştigă primul lor meci în actuala ediţie a Cupei României cu 23-18.

Joc deosebit de frumos şi premise bune pentru ca la Suceava să apară o tânără şi competitivă echipă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: