Protopopiatul Fălticeni

Un popas în preajma Floriilor la Biserica „Sfinţii Părinţi” din Boroaia

biserica_boroaia_1Pentru că sărbătoarea Floriilor se apropie cu paşi repezi, chiar şi în grabă, mintea oricărui credincios ar trebui să se concentreze pe câteva aspecte elementare, accentul fiind pus pe simbolismul înfloririi, pe ceea ce, deşi nu se vede cu ochii trupului, poate fi sintetizat de „ochii spirituali”. Iar pentru realizarea acestui demers deloc simplu, un bun exemplu nu strică niciodată; dimpotrivă, atunci când avem înaintea ochilor icoana unui monument arhitectonic, deloc uşor de realizat, mai ales ţinând cont de faptul că a luat fiinţă în perioada de tristă amintire a regimului comunist, un gând ne încearcă: poate fi această realizare un simbol al frumuseţii cereşti? Cred că un răspuns afirmativ nu ne-ar situa departe de adevăr, ci aproape de nişte suflete minunate care au lucrat cu credinţă, cu nădejde, dar mai ales cu dragoste pentru a contribui la înflorirea credinţei în comuna Boroaia.

Un slujitor providenţial: preotul Ilarion Argatu

Desigur, mulţi dintre cititori îşi dau seama de faptul că aici facem referire la impunătoare biserică cu hramul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”, edificiu realizat cu jertfă de către părintele arhimandrit Ilarion Argatu şi familia sa, cu sprijinul credincioşilor din această parohie.

Deşi în anul 1924 a fost pusă piatra de temelie a acestui locaş de rugăciune, din mai multe motive a urmat o perioadă nefericită, în care proiectul a stagnat vreme de 24 de ani, până în anul 1948, când la această parohie a fost transferat părintele Ioan (Ilarion) Argatu de la parohia Oniceni.

Primirea PS BoroaiaPentru a-şi desăvârşi misiunea şi pentru a putea sluji, preotul Argatu a adus la Boroaia biserica-monument istoric de la Râşca şi a procurat, de asemenea, piatra pentru zidărie şi alte materiale. A urmat, din nou, o perioadă de stagnare, vreme de 13 ani, după care preotul Ioan Argatu a revenit din bejenia provocată de regimul comunist atâtor preoţi, prin puterea lui Dumnezeu, şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Iustin Moisescu, înconjurat de o mulţime de oameni cucernici, pentru a pune prima cărămidă a bisericii noi la 22 iunie 1969, zidirea durând până în data de 2 mai 1970. Ulterior, ÎPS Mitropolit Iustin Moisescu a făcut un scurt popas la biserica noastră, însoţit fiind de Patriarhul Iustin Marina. Biserica noastră a mai fost vizitată de patriarhii Ierusalimului şi al Moscovei.

Georgeta Argatu, soţia părintelui Ioan, a supravegheat şi a ajutat în permanenţă lucrările la biserica cea mare, până la adormirea ei în Domnul, în anul 1972. După moartea soţiei, părintele Ioan Argatu se călugăreşte, luând numele de Ilarion, la Mănăstirea Antim şi la Mănăstirea Cernica.

Până în anul 1977, dată la care biserica a fost sfinţită de preasfinţitul episcop vicar Adrian Botoşăneanul, s-au realizat ample lucrări de tencuială, pictură, ridicarea unei clopotniţe, toate acestea prin purtarea de grijă a părintelui Alexandru, fiul părintelui Ilarion.

Icoana unui monument arhitectonic

Proiectul a fost executat de către Gheorghe Papaghiuc, iar pictura a fost realizată de către Adrian Köber din Târgu Jiu. În momentul când s-a pictat Judecata de Apoi cu personaje şi personificări, acest fapt a deranjat-o pe soţia lui Miu Dobrescu, prim-secretarul organizaţiei judeţene Suceava a PCR. Drept urmare, peste scena executată a fost pictat un iad modern, fără diavoli, care a fost spălat după revoluţie, fiind scoasă la iveală fresca iniţială. Arhitectura interioară a turnului bisericii a primit Premiul I pe ţară al Uniunii Arhitecţilor din România în anul 1972.

Catapeteasma BoroaiaCatapeteasma a fost proiectată în anul 1972 de către Petru Căpraru, profesor de desen la Şcoala Generală din Boroaia, acest lucru fiind făcut pe ascuns, din cauza prigoanei comuniste, motiv pentru care Fabrica de Marmură din Simeria nu a vrut să ia comanda. Apoi, cu ocazia schimbării directorului, Gheorghe Boşorogan, noul director, a luat proiectul, motivând că prin aceasta va fi cunoscută întreprinderea ca executant al lucrărilor de artă. Catapeteasma, din marmură, în greutate de 24 de tone, a fost definitivată în timp de 2 ani de către Desideriu Papp şi Nicolae Vamvacas.

În curtea Bisericii din Boroaia se află o statuie a părintelui Ilarion Argatu, realizată din marmură albă de Ruşchiţa. Statuia a fost realizată în anul 2000, în numai trei săptămâni, de către preotul Alexandru Argatu împreună cu artistul Savin Hantăr.

În curtea bisericii se află şi o fântână arteziană care a fost proiectată tot de preotul Alexandru Argatu şi reprezintă drumul crucii. Leii reprezintă puterea credinţei, serafimii pe apostolii care au făcut cunoscută credinţa ortodoxă în lume, grupul statuar cu cei trei îngeri simbolul Sf. Treimi, iar globul pământesc şi Crucea, semnul celei de-a doua veniri a lui Hristos.

„O parohie care trăieşte, respiră duhul de rugăciune”

Patriarhul Ierusalimului BoroaiaÎnsă, fireşte, o biserică, oricât de impresionantă ar fi, nu este pe deplin frumoasă decât numai atunci când este plină de credincioşi, de comunitatea adunată în rugăciune care conştientizează că, la slujbe, în mijlocul ei este prezent în chip tainic însuşi Hristos, Mântuitorul nostru. Din acest motiv amintesc aici faptul că în această biserică este zilnic un program de slujbe, în fiecare vineri seara se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, prin urmare vorbim despre o parohie care trăieşte, respiră duhul de rugăciune, mai ales datorită faptului că, printr-o frumoasă tradiţie, care din fericire s-a perpetuat, de fiecare dată de hramul bisericii comunitatea din Boroaia se bucură de prezenţa Înalt Preafinţitului părinte Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor care, înconjurat de un sobor de preoţi, săvârşeşte aici Sfânta Liturghie şi adresează câte un cuvânt de mângâiere, de speranţă şi de întărire în credinţă pentru această comunitate. Şi acest lucru nu este lipsit de importanţă. Sfântul Ignatie Teoforul susţine şi dovedeşte un adevăr imposibil de ignorat, anume că acolo unde este prezent episcopul, acolo este Biserica. De aceea, de fiecare dată în această comunitate prezenţa Înalt Preasfinţitului se transformă într-o adevărată zi de sărbătoare.

Floriile – pregustare a bucuriei pascale

Şi dacă tot am ajuns la acest capitol al duhului sărbătorii, dacă tot am vorbit despre modul în care o parohie „a înflorit” odată cu venirea providenţială aici a părintelui Ioan Argatu, cunoscut mai ales după intrarea în monahism la Mănăstirea Cernica atât în ţară, cât şi peste hotare, trebuie să remarc un frumos obicei care se păstrează la noi la una dintre sărbătorile împărăteşti cu dată schimbătoare, anume sărbătoarea Floriilor.

Această sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, numită popular Duminica Floriilor, este între cele mai vechi în cultul creştin. Icoanele care înfăţişează această zi de sărbătoare se disting de obicei prin nota triumfală şi festivă, care corespunde caracterului sărbătorii însăşi, întrerupând austeritatea şi interiorizarea Postului Mare şi descoperindu-se ca o pregustare a bucuriei pascale. Aspectul vesel al Ierusalimului, adesea roşu sau alb, culorile luminoase ale veşmintelor întinse pe drumul procesiunii conferă icoanei o înfăţişare festivă. Grupul Apostolilor şi mulţimea primitoare, unite într-o singură figură colectivă, cu Iisus Hristos Mântuitorul în mijloc, dau compoziţiei un echilibru perfect. Caracterul static al mulţimii, pus în evidenţă de zidul vertical al cetăţii, de liniile curgătoare ale muntelui şi ale copacului repetând parcă mişcarea Domnului şi a Apostolilor, cărora li se alătură, oferă multă viaţă icoanei.

Iată, pe scurt, principalul caracter al zilei Floriilor, al intrării solemne a lui Hristos în Ierusalimul pământesc pentru ca, prin Jertfa Sa răscumpărătoare, să ne reveleze lumina necreată a Ierusalimului ceresc. Aşadar, pentru a întâmpina cum se cuvine această zi deosebit de importantă, credincioşii parohiei Boroaia, după o veche tradiţie care este păstrată cu sfinţenie şi transmisă de la o generaţie la alta, aduc la biserică pentru a fi sfinţite „stâlpările”, adică ramuri din salcie ce se sfinţesc în cadrul slujbei Utreniei şi se împart la credincioşii prezenţi care le ţin în mână apoi pe tot timpul slujbei, preînchipuind ramurile de finic purtate de populaţia din Ierusalim la intrarea Domnului Hristos.

Aceste stâlpări, după ce sunt sfinţite, sunt duse acasă şi puse cu evlavie la icoane sau deasupra uşii, fiind respectate în semn de binecuvântare.

Aşadar, sărbătoarea Floriilor reprezintă un prilej pentru a expune câteva detalii semnificative din viaţa comunităţii parohiale din Boroaia, care se străduieşte să fie frumoasă sufleteşte, să fie înfloritoare, nu pentru această lume, ci pentru cea viitoare.

Pr. SILVIU MAXIM,

Parohia Boroaia 1

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: