Mergând să prindă câinii hoinari

Hingherii suceveni sunt înjuraţi şi ameninţaţi cu bâte

> „Sunt cazuri în care lucrurile sunt scăpate de sub control, pentru că este această perioadă în care câinii sunt în călduri, se înmulţesc, constituindu-se în haite” declară viceprimarul Lucian Harşovschi > Într-un an şi jumătate, de printre blocuri şi de pe străzile Sucevei au fost prinşi 4.416 de câini fără stăpân, animalele capturate fiind tratate „omeneşte” în adăposturile de pe malul Sucevei

 Cu toate că, în acest an, serviciul specializat al Primăriei a capturat şi dus în adăposturi peste 600 de câini fără stăpân, aceştia nu au dispărut de pe străzile Sucevei. „Din păcate, cu toate că obiectivul nostru este un oraş fără câini, s-a observat, în ultima perioadă, că există într-adevăr câini în stradă” a subliniat, ieri, directorul Direcţiei de Ecologizare, Mihai Hostiuc. La rându-i, viceprimarul Lucian Harşovschi a apreciat că, deşi mai există unele probleme, situaţia de acum nu se compară nici pe departe cu cea de dinainte.

Viceprimarul a precizat că, potrivit unui sondaj de opinie, maidanezii au coborât în topul celor mai presante probleme ale sucevenilor. „Dacă înainte câinii erau printre primele trei răspunsuri la întrebările privind problemele sucevenilor, acum sunt pe locul şase sau şapte ca importanţă. Este bine, dar se poate şi mai bine” a precizat Lucian Harşovschi, accentuând că oamenii mai fac scandal atunci când vin hingherii în zonă, „cei de la echipa de ecarisaj fiind înjuraţi, ameninţaţi cu bâte şi chiar scuipaţi”.

Harşovschi a reliefat, de asemenea, că potrivit contractului încheiat cu o firmă specializată, într-un an şi jumătate, de printre blocuri şi de pe străzile Sucevei au fost prinse 4.416 de canine hoinare. „Din septembrie 2014 până la sfârşitul acestui an am strâns 1.111 câini, în 2015 s-au adunat 2.801 de câini, iar în 2016, până în martie, am strâns 604. Din nefericire, mai avem cazuri în care lucrurile sunt scăpate de sub control, pentru că este această perioadă în care câinii sunt în călduri, se înmulţesc, constituindu-se în haite” a explicat viceprimarul Lucian Harşovschi, accentuând că acţiunile de capturare continuă, iar animalele prinse sunt tratate „omeneşte” în adăposturile de pe malul Sucevei.

Reamintim că pentru adunarea câinilor vagabonzi, Primăria Suceava a semnat un contract de asociere cu Diasil Service, operator care lucrează în cooperare cu Serviciul de ecarisaj al Primăriei.

La jumătatea lunii februarie, primarul Ion Lungu informa că în perioada anterioară fuseseră adoptate în Germania 930 de canine, iar spre adoptare internă s-au încredinţat 487 de câini. Eutanasiate medical au fost 593 de animale, în timp ce altele 1.936 „au decedat din cauze naturale”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI