Mihai Camilar – 67

Un om, o operă şi o capodoperă

Gura Humorului, 5 aprilie 2016, în sala festivă a Primăriei, aniversarea profesorului Mihai Camilar, muzeograf, etnolog cu renume (cu o operă pertinentă, laborioasă şi savantă în care sunt ilustrate toate vetrele etnografice ale Bucovinei), om de ştiinţă şi caracter model, cu o vrednică salahorie de cărturar însumată în capodopera sa de curând tipărită, „Dicţionarul Etnologic al Bucovinei” (Ed. G. Tofan, Suceava, 2015). Prezenţi la eveniment: reprezentanţi ai Primăriei, col. (r.) Ioan şi prof. Paraschiva Abutnăriţei (Dorna), Călin Brătianu, Constantin Irimie, Mihai Pînzaru-PIM, C. Hrehor (Centrul Cultural „Bucovina”), profesori, autori lirici, prieteni (inclusiv stimata doamnă Camilar).

Mihai Camilar (n. la 5 aprilie 1949, Udeşti, Suceava, într-un topos energetic cu rezonanţă, de unde a pornit în lumea literelor şi antecesorul său, scriitorul Eusebiu Camilar) s-a şcolit la actualul Colegiu „Petru Rareş” din Suceava, este licenţiat în Istorie-Filosofie şi a intrat în drumurile dăscăliei la Brodina de Sus (de unde a văzut Bucovina în toată splendoarea ei şi a avut chemarea de a-i aduna izvoarele în ulterioarele sale cărţi temerare. A trecut şi prin şcolile din Plăvălari şi Udeşti apoi şi-a găsit casa cea de toate zilele şi nopţile – Muzeul etnografic (8 ani la Suceava şi din 1988 până acum la Humor). Dedicat cercetării, amănuntelor arheologice şi documentelor istorice, bătătorind munţii şi cărările tuturor aşezărilor bucovinene, Camilar a valorificat vastul patrimoniu de cultură şi civilizaţie arhaică în numeroase sinteze (anuare, reviste de specialitate), în 65 de sesiuni academice din ţară şi din străinătate, pe posturi de radio şi televiziune – de aici şi din afară (Camberra şi Toronto), inclusiv în ziarul „Crai nou” timp de 14 ani şi jumătate semnând rubrica „Calendarul popular bucovinean”. E de menţionat şi filmul difuzat de TV Cultural – 3 episoade – despre bisericile de lemn din Bucovina şi metrajul despre meşteşugurile pe cale de dispariţie. Realizatorul filmului „Măsura oilor” a primit premiul I la Festivalul filmului documentar (Sibiu, 1990). Ar mai fi trebuit adăugate aici câteva Diplome (nu prea generos aşezate înainte-i) şi un binemeritat Titlu de Cetăţean de Onoare al oraşului Gura Humorului, al Sucevei, al Bucovinei), Titlu care din nelămurite pricini încă nu a fost semnat de către cârmacii vremelnici, care poate încă nu ştiu ce tezaur este acest contemporan!

L-am cunoscut pe Mihai Camilar la Biblioteca „I.G. Sbiera” – nici nu putea fi în alt loc. Împrumuta şi restituia cărţi şi solicita documente, lectura retras pagini vechi despre Bucovina de la descălecat încoace. Pletos, masiv, uşor aplecat de povara scrisului şi lecturilor întinse, Camilar mi s-a înfăţişat ca un cronicar din umbra jilţului domnesc, ca un logofăt cu călimară şi pană, ca un urs din sihăstrii care suie unul câte unul stupii în munţi. Nu după multă vreme am intrat în albia cărţilor sale şi scrisul său s-a aşezat îndată lângă cărţile mari ale Neamului, pe acelaşi raft cu Etymologicum Magnum, Dicţionarul lui Şeineanu, Micul Dicţionar Enciclopedic Român, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Sărbătorile (III vol.) ale lui Marian şi Enciclopedia Bucovinei a lui E. Satco. Am intrat în universul scriitorului-etnolog prin excelenta sa lucrare „Calendarul popular bucovinean” (Ed. Muşatinii 2012) şi am avut revelaţia timpului şi spaţiului bucovinean, dimensiuni pe care nu le-am perceput până acum decât ca aurării curse din clepsidra istoriei şi legendei. Fără semnături şi peceţi am încheiat cu M. Camilar un „tratat” de Prietenie! În infinitatea acestei virtuţi pe care o cultiv mai presus de religie, în acelaşi timp i-am întâlnit (ca în „Mioriţa”) şi pe bacii – talentatul profesor Costan Irimie de la Moara – mânuitor de vioară, cobză şi fluier, vornic de renumit taraf, om de aur şi minunea de artist Călin Brăteanu, excelent ctitor şi coordonator de programe, solist de înaltă cotă, patriot, om de pământ, de piatră şi stea. Cu aceşti baci am ieşit la drum cu turmele cuvintelor, aed de cursă lungă, pe văi şi pe munţi – de la Dorna unde-i coroana Bucovinei, până dincolo de Cernăuţi şi astfel Ţara de Sus s-a înzidit în mine ca o iubire perpetuă. „Dialogul cultural”, iniţiat şi păstorit cuminte de către entuziastul Călin Brăteanu (Centrul de Conservare şi Promovare a Tradiţiilor din Bucovina) e catargul care ţine cumpăna dreaptă a culturii vechi bucovinene prin care ne legitimăm şi suntem. Dovezi vin dinspre toate vetrele redescoperite, vii, cu văpăi, nu adormite sub cenuşă. Aceste vetre sunt nu doar nuclee de spiritualitate, ci contraforturi ale dăinuirii. Zidul lor de apărare e alcătuit nu din războinici, din străjeri şi luptători, ci din sevele noastre viguroase şi nealterate! Din florile care se apără cu miresmele lor. Din viorile, chitarele, cobzele, fluierele, strigăturile de dor şi foc, din mărturisirile luminoase ale progeniturilor noastre. Aşa-s copiii de la Şaru Dornei, asemenea-s cei de la Moara, întocmai sunt studenţii de la „Arcanul” Universităţii sucevene.

Mihai Camilar pentru asemenea valori şi-a cheltuit viaţa. A fost trimis nu să facă fântâni, ci să păzească şi să tălmăcească izvoarele.

Ce a fost întâi aurul sau argintul, colindul sau alintul? De unde vin, de când? Vin de nicăieri şi merg niciunde, dar în curgere/metamorfoză devin taină, nu miracol, nu magie. Cine aude izvoarele înţelege istoria, bolboroseala rădăcinilor devine columnă.

Cărţile/opera lui Mihai Camilar de până la „Dicţionarul etnologic bucovinean” sunt pietre, bolovani greu rostuiţi din zorii genezei până astăzi, pietre de piramidă. „Dicţionarul” (capodopera) e chiar piramida! Academia Română cred că va avea în vedere această ispravă. Iar edilii şi concitadinii humoreni – dacă vor strămuta averea Muzeului Obiceiurilor Populare din oraş într-un alt local, obligatoriu instituţia va trebui să conţină în titulatură/emblemă numele lui Mihai Camilar (etnologul – e de reţinut – a gravat pe două plăci de marmură întregul şir al guvernatorilor Bucovinei, ceea ce e unic în istoria noastră).

Cum bucurându-mă la Vatra Dornei nu demult la Festivalul „Nichita Stănescu” am consemnat Sărbătoarea în termeni laudativi, mărturisesc cu fervoare că şi aici, la Gura Humorului, festivitatea a fost întru totul remarcabilă – poezie, flori, discursuri calde, prietenie, taraf, joc, ospitalitate. Şi mai ales respiraţiile copiilor – puzderii de petale pentru întreg oraşul, pentru toate străzile bătute ziua şi noaptea de pomi îndrăgostiţi. Cineva ne iubeşte. Şi dacă ne iubeşte ne păzeşte. Suntem în cercul acelui Ochi proteguitor, ca lumina în perlele râsului Domniţei, ca mierea ascunsă de urşi în labirintul Muntelui…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: