Ministrul Muncii şi-a dat demisia

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ana Costea, şi-a înaintat ieri demisia, care i-a fost acceptată de premierul Dacian Cioloş, potrivit unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES. “Am acceptat astăzi demisia doamnei Ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Preşedinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Guvernul a anunţat miercuri că a retras OUG privind salarizarea bugetarilor. Discuţiile pe legea salarizării vor continua în zilele următoare, „cu sau fără doamna Costea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, precizând că premierul i-a cerut ministrului Muncii lămuriri în legătură cu ameninţările privind demisia, fără a primi un răspuns clar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: