Mircea de Rădăuţi

Director de Casă de Cultură – cea de la Rădăuţi – la un moment dat, Mircea Băncescu nu prea părea făcut totuşi pentru a fi şef administrativ (deşi nimeni nu a avut ce să-i reproşeze ceva din această perspectivă), ci, aşa cum l-a cunoscut toată lumea, şef de orchestră. A mai condus când a fost neapărat nevoie şi taraful Casei, dar celebru l-a făcut şefia formaţiei de muzică uşoară, al cărei chitarist şi apoi clăpar a fost. Mamucă, adică Dragoş, fratele său mai mic, era basist. Însuşi Bondy Stenzler a cântat cu ei, astfel că „Nordic 68”, cum se chema trupa aceasta, părea la un moment dat a fi cea mai prestigioasă din judeţ, inclusiv numărând trofeele luate la „Cântarea României”.

Dar succesul bandului putea fi măsurat şi prin statutul pe care şi-l câştigase în urbe. Un mare număr de băieţi şi de fete roiau în jurul trupei, încercând să se facă utili, de la căratul tobelor pe scenă la vândutul biletelor prin licee. Fetele erau de două categorii: frumoase şi fâşneţe, fiecare având rolul lor pe lângă cei din orchestră şi pe lângă băieţii ce se foiau în jurul ei. Mircea a fost mereu bănuit că n-ar avea relaţii tocmai principiale cu unele frumoase din jur. Vorbe…

Deşi coleg şi prieten cu Mircea şi destul de tânăr, n-am reuşit să fac parte din „societatea” lor. Adevărul este că muzica crea o solidaritate fantastică: cei din „areal” ştiau cântecele, ştiau cuvintele, uneori îndrăzneau să-şi salte vocea pentru a fi o clipă (sancţionată însă imediat de toţi membrii „Nordicului”, dar, mai ale de Cornelia, solista) şi ei solişti, atmosferă în care nu reuşeam să intru. Îşi creaseră un prestigiu care lucra ca un ceasornic, astfel încât doctorul Vafiadis, de exemplu, ditamai doctorul, ar fi făcut orice i-ar fi cerut Mircea. Simpatia devenise, ca la călugări, ascultare.

„Nordic 68” a fost la Rădăuţi un fenomen. Era vremea când nu se mai puteau asculta orice „muzici”, dar ei cântau ce cântaseră şi înainte de „Tezele din iulie”. Vreme în care umbla însuşi comandantul Miliţiei prin baruri să trimită băieţii să-şi tundă pletele iar fetele să-şi lepede blugii…

Prima mea pereche de blugi „Levy Strauss” – ponosită, rărită bine la genunchi şi pe fese – am primit-o cadou de la unul din sateliţii lui Mircea. Mircea cel elegant, decent, neîmbătat de succesul ce i-a însoţit bună bucată de vreme trupa…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: