Fostul şef al Poliţiei Feroviare Vatra Dornei, trimis în judecată

Cel care a deţinut conducerea Poliţiei Transporturi Feroviare (PPTF) din Vatra Dornei a ajuns acum în postura de a răspunde pentru faptele sale în faţa judecătorilor. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a lui Petru Bamboi pentru săvârşirea infracţiunilor de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de fals intelectual”. Mai pe înţelesul tuturor, fostul şef a făcut pe parcursul anului 2011 mai multe zile negre unui agent-şef, prin diferite mijloace, măsuri abuzive luate faţă de partea vătămată sau falsuri concurente comise în registrul buletinului postului. Potrivit rechizitoriului întocmit în acest caz, de-a lungul celor 365 de zile i-a tăiat agentului-şef mai multe ore de la salarizare ori „uita” să noteze în actele de serviciu diferite ture sau misiuni în care îl trimitea. „Prejudiciul cauzat în dauna persoanei vătămate C.A.D. ca urmare a măsurilor abuzive luate faţă de el de inculpatul Bamboi Petru şi a falsurilor concurente comise de acesta în registrul buletinul postului şi în situaţiile lunare privind prezenţa la program a poliţiştilor constă, în conformitate cu normele legale aplicabile şi cu relaţiile furnizate de IPJ Suceava – Serviciul Financiar, în diminuarea numărului de ore aferente fondului de timp lunar individual lucrat de către agentul-şef de poliţie” se arată în rechizitoriu. Peste toate acestea, fostul şef al PTF Vatra Dornei l-a trecut ca fiind în zile libere pe agentul de poliţie în mai multe situaţii, cum ar fi concediu medical, misiune pentru testarea anuală, misiune în trenuri, când erau proteste ale minerilor, sau în misiune de efectuare de trageri. Pentru toate acestea va răspunde în faţa completului de judecată, iar timp pentru acest lucru are suficient, deoarece „este pensionar MAI”, după cum se specifică într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vatra Dornei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: