Guvern

Bugetarii cu salarii mici ar putea beneficia de o creştere salarială de până la 20%

Bugetarii cu salarii mici ar putea beneficia de la 1 august, cu plata la 1 septembrie, de majorări salariale de până la 20%, potrivit unui proiect de ordonanţă discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului. „În această a doua jumătate a grilei de salarizare vom veni cu majorări semnificative, în funcţie de categoriile despre care vorbim, majorările sunt până la 20%, de exemplu, la asistenţi sociali. La alte categorii sunt mult mai reduse, sunt mai degrabă modice, intrăm pe 1%, dar avem aceste majorări pe toate clasele salariale. (…) Pe medie vorbim de o creştere salarială pe fondul de salarii de undeva la 5%. (…) Să nu uităm însă că ea vine după o creştere salarială pe tot sectorul public de 10% şi să nu uităm că de la 1 (n.r. mai) mai vorbim de un nou salariu minim pe economie. Actualizarea datelor despre care vorbim se bazează pe salariul minim de 1.250 de lei, care intră în plată de la 1 mai”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, într-un briefing la Palatul Victoria.

Acesta a spus că majorările vizează jumătatea inferioară a claselor de salarizare. „Sunt în acest moment 110 clase de salarizare, probabil intrăm în primele 50 şi ceva cu modificări salariale, ceea ce va însemna mai mult de jumătate din personalul din sectorul public. (…) Se aplică pe 1 august, înseamnă că prima plată este după 30 de zile, în septembrie”, a explicat Suciu.

Dan Suciu a susţinut că aceasta este dimensiunea financiară pe care Guvernul şi-o poate permite în acest an.

În ceea ce priveşte impactul financiar al acestei ordonanţe, el a arătat că acesta va fi undeva la 500 de milioane de lei net pentru acest an şi aproximativ 1,5 miliarde lei net anul viitor.  Potrivit acestuia, o parte din banii pentru aceste majorări vor veni din dividendele de la companiile de stat. „Pentru această variantă una dintre soluţii ar fi dividendele de la companiile de stat pe care le încasăm anul acesta. Sunt mai mari decât le-am anticipat şi vom vrea să avem dividende şi mai consistente, pentru că putem obţine acest lucru în perioada imediat următoare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a mai susţinut că actualul procent de 50% pe care companiile de stat trebuie să îl vireze bugetului ar putea fi majorat spre 75%. „Există o obligaţie ca 50% din dividende, prin lege, să fie virate către bugetul de stat. Anul acesta dividendele sunt mai consistente, sunt mai mari şi există posibilitatea să majorăm acest cuantum, deoarece cuantumul de 50% este minim pentru companiile de stat. Conform legii, poate fi crescut cu un alt procent. În funcţie de necesităţi putem creşte acest procent fără să afectăm politica de investiţii a companiilor. (…) Unele companii au rezultate financiare bune, împart dividendul sau îl ţin fără să realizeze investiţiile”, a explicat Dan Suciu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: