Arhivă pentru aprilie 6th, 2016

Piaţa aşteaptă forma finală a Legii „dării în plată”

Piaţa aşteaptă forma finală a Legii „dării în plată”

Actualitate, Crai nou nr. 7119 din 2016-04-06 6 aprilie 2016 la 17:05 Comentariile sunt dezactivate

Raportul euro/leu a avut o evoluţie foarte stabilă, în ton cu cea a altor monede din regiune. Investitorii aşteptau, de asemenea, votul final din Camera Deputaţilor în privinţa Legii „dării în plată”, care, prin forma ei, ar putea crea presiune asupra leului. Cursul euro a scăzut de la 4,4671 laCiteşte

Cererile privind acordarea ajutorului financiar se pot depune până în data de 21 aprilie a.c.

Cererile privind acordarea ajutorului financiar se pot depune până în data de 21 aprilie a.c.

Actualitate, Crai nou nr. 7119 din 2016-04-06 6 aprilie 2016 la 17:05 Comentariile sunt dezactivate

Elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat din judeţul Suceava pot depune, până în data de 21 aprilie 2016, cererile pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării unui calculator în cadrul programului „Euro 200”. Potrivit notei nr. 31262 din 31 martie 2016 a Direcţiei Generale Învăţământ PreuniversitarCiteşte

Vom investi cu prioritate unde numărul beneficiarilor e mai mare

Vom investi cu prioritate unde numărul beneficiarilor e mai mare

Crai nou nr. 7119 din 2016-04-06, Politică 6 aprilie 2016 la 17:05 Comentariile sunt dezactivate

Candidatul PSD la funcţia de primar al Sucevei, medicul primar Tiberius Brădăţan, a declarat că îşi propune o schimbare totală a modului în care se realizează investiţiile în municipiul Suceava, asigurând că acestea vor fi făcute transparent, iar fiecare leu investit va contribui la bunăstarea locuitorilor Sucevei. Brădăţan a anunţatCiteşte

Dublu eveniment cultural la Vatra Dornei

Dublu eveniment cultural la Vatra Dornei

Crai nou nr. 7119 din 2016-04-06, Cultură 6 aprilie 2016 la 14:25 Comentariile sunt dezactivate

Salonul Alb al Casei de Cultură din Vatra Dornei a găzduit recent două evenimente culturale, la care au participat membrii Filialei „Arboroasa” a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, membrii Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor, profesori şi elevi. În cuvântul de deschidere, Violeta Codorean, directoarea instituţiei gazdă, aCiteşte

ANAF nu are nevoie de dispoziţii de la premier ca să îşi facă treaba

ANAF nu are nevoie de dispoziţii de la premier ca să îşi facă treaba

Crai nou nr. 7119 din 2016-04-06, Naţional 6 aprilie 2016 la 12:53 Comentariile sunt dezactivate

Premierul Dacian Cioloş a declarat ieri că nu a avut discuţii cu şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Dragoş Doroş, după apariţia anchetei „Panama Papers”. „Nu, nu am avut. Nu are nevoie de dispoziţii de la primul-ministru ca să îşi facă treaba acolo unde consideră că s-a încălcat legea”, aCiteşte

350 de posturi vacante scoase la concurs

Actualitate, Crai nou nr. 7119 din 2016-04-06 6 aprilie 2016 la 12:51 Comentariile sunt dezactivate

Poliţia de Frontieră Română a început, în data de 1 aprilie, procedura de reîncadrare de personal în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul instituţiei, fiind scoase la concurs 350 de posturi vacante de agenţi de poliţie de frontieră, repartizate la nivelul tuturor structurilor teritoriale de la frontiera RomânieiCiteşte

12 speakeri de top, oameni de afaceri de succes din judeţ, într-un singur eveniment

Actualitate, Crai nou nr. 7119 din 2016-04-06 6 aprilie 2016 la 12:50 Comentariile sunt dezactivate

La sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava va avea loc, vineri, 8 aprilie a.c., o nouă ediţie a Conferinţei Afaceri.RO, dedicată mediului de afaceri din Suceava. „Timp de o zi, 12 speakeri – antreprenori, consultanţi şi specialişti, vor vorbi despre cum poţi dezvolta cu succes un business în România,Citeşte

Voinţa Zvoriştea şi-a pierdut invincibilitatea la Internaţional Salcea

Crai nou nr. 7119 din 2016-04-06, Sport local 6 aprilie 2016 la 12:49 Comentariile sunt dezactivate

Runda a XVII-a a Seriei Est a Ligii a V-a a fost marcată de prima înfrângere a liderului la zi, Voinţa Zvoriştea, pe terenul formaţiei Internaţional Salcea. Şi următoarea clasată, Viitorul Adâncata, a avut câştig de cauză, 4-1 acasă cu Ştiinţa Mitoc. Rezultate consemnate în etapa a XVII-a a SerieiCiteşte

„Cupa primăverii“ la volei masculin

Crai nou nr. 7119 din 2016-04-06, Sport local 6 aprilie 2016 la 12:42 Comentariile sunt dezactivate

La sfârşitul săptămânii trecute, la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, s-a desfăşurat „Cupa primăverii” la volei, băieţi şi fete, competiţie şcolară creditată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava şi Ministerul Tineretului şi Sportului. La masculin, competiţia a fost găzduită la sala de sportCiteşte

„Pledoarie pentru educaţia educaţiei copiilor”

Actualitate, Crai nou nr. 7119 din 2016-04-06 6 aprilie 2016 la 12:40 Comentariile sunt dezactivate

Prof. univ. dr. Carmen-Cornelia Balan va susţine joi, 7 aprilie, a.c., de la ora 17, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, conferinţa intitulată „Pledoarie pentru educaţia educaţiei copiilor”. Evenimentul este organizat de Asociaţia TRI­O, în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava. Intrarea este liberă.

SUMARUL EDIȚIEI