Casa de Pensii nu încasează CAS, din cauza problemelor din sistemul electronic

> „Unele plăţi şi încasări le putem efectua normal, dar pentru contribuţii de asigurări sociale încasările se amână câteva zile” subliniază Loredana Ciot, purtătorul de cuvânt al CJP Suceava > Acum un an, din cauza unei defecţiuni, activitatea de casierie a CJP a fost reluată la circa cinci săptămâni după sistarea operaţiunilor

 Din motive tehnice, în zilele de 4, 5 şi 6 aprilie nu se pot face încasări şi plăţi în sistemul electronic al Casei Judeţene de Pensii Suceava, anunţă instituţia. Potrivit purtătorului de cuvânt Loredana Ciot, în aceste zile, la nivelul Casei Naţionale de Pensii Publice sunt necesare corecţii în sistemul electronic, acestea survenind unei deficienţe similare apărute în urmă cu un an, în judeţul Suceava. Responsabilul CJP arată că sunt blocate operaţiunile referitoare la contribuţiile de asigurări sociale, celelalte plăţi şi încasări nefiind afectate.

„Ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu un an, acum sunt necesare unele corecţii, care se efectuează de către prestatorul «Crisoft», la nivelul CNPP. Se estimează că durata va fi de 3 zile. Unele plăţi şi încasări le putem efectua normal, dar pentru contribuţii de asigurări sociale încasările se amână câteva zile” subliniază Loredana Ciot.

Reamintim că la mijlocul lunii martie 2015 activitatea Casei Judeţene de Pensii Suceava a fost perturbată de o defecţiune intervenită în sistemul informatic de administrare a datelor privind contractele de asigurare socială, eliberarea biletelor de tratament, fiind afectate inclusiv încasările şi plăţile prin intermediul casieriilor. Conform conducerii CJP, stricăciunile apăruseră pe unul dintre serverele sistemului, procurarea de la furnizorii din străinătate şi înlocuirea echipamentelor cu pricina necesitând, potrivit estimării de atunci, o perioadă de 10 zile.

„Defecţiunile tehnice apărute pe serverul IBM Pseries 620, Model 6F0, al Casei Judeţene de Pensii Suceava, au afectat funcţionarea unor operaţiuni care se desfăşoară în cadrul unor segmente de activitate” declara, la acea dată, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Loredana Ciot.

În 2015, reluarea normală a activităţii de casierie a Casei de Pensii Suceava a avut loc la circa cinci săptămâni după sistarea operaţiunilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: