Primim,

Bun găsit şi numai bine. Mă numesc Guşă Ştefan. Sunt născut şi crescut la Pâraie – Mălini. Sunt călugărit la Putna, în 1974. Din 1976 l-am înlocuit pe ÎPS Pimen în postul de ghid, când Înalt Preasfinţia Sa a venit stareţ al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. În 1979 am fost promovat stareţ la Durău, apoi am fost câţiva ani vicar administrativ la Arhiepiscopia Tomisului. Din 1993, după canonizarea lui Ştefan cel Mare, am venit la Movila lui Burcel, un loc istoric înscris pe lista monumentelor cu valoare memorială, care aminteşte de împroprietărirea unui oştean, Burcel, care, în bătălia de la Războieni, când Ştefan cel Mare a căzut de pe calul Catalan, s-a făcut „movilă” şi Ştefan a încălecat pe el şi de pe el pe cal. Acest fapt este amintit de un hrisov domnesc din anul 1498. Am avut multe de întâmpinat datorită atât indiferenţei şi răcelii autorităţilor, cât şi sărăciei financiare şi spirituale. Pe lângă cele două mănăstiri – una chiar pe movilă, alta la poalele movilei – am reuşit să duc două biserici de lemn dincolo de Prut: una în oraşul Ştefan Vodă (fostul Suvorov) din sudul Moldovei, şi alta în Chişinău. Acum sunt în tratative cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor să-mi dea 100 mc lemn de construcţie pentru a treia biserică, la cimitirul eroilor români de la Ţiganca, unde, în 1941, la comanda mareşalului Antonescu, „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul”, au fost măcelăriţi peste 71.000 de români, bunicii şi părinţii noştri. Tatăl meu, deşi împuşcat şi cu găuri şi răni la picioare, a scăpat cu fuga…

Am ajuns la faza de pictură. Pentru că proiectul însumează cca 550.000 lei, îmi este imposibil să pot face rost de aceşti bani doar de la Vaslui. Şi, de aceea, cunoscând generozitatea şi respectul faţă de Ştefan cel Mare, am găsit cu cale să fac un apel de inimă şi suflet la bunătatea şi dărnicia bucovinenilor, rugându-vă pe domnia voastră să publicaţi, fie integral, fie parţial (eventual să interveniţi şi să rezumaţi dv. ceea ce merită amintit) într-un nr. al ziarului local „Crai nou” acest text, pentru care eu vă rămân recunoscător şi îndatorat.

Pictorul (autorizat) al bisericii este bucovineanul George Gavrilean.

Datele de contact sunt:

Mănăstirea „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” de pe „Movila lui Burcel”, comuna Micleşti, judeţul Vaslui, aparţinând canonic de Episcopia Huşilor, nr. telefon 0235-341221, având cont deschis la BANCPOST, Sucursala Vaslui, nr. RO60BPOS38003646113ROL01, cod fiscal 13737366, reprezentată prin subsemnatul, ca stareţ, în calitate de beneficiar.

(Arhim. ŞTEFAN GUŞĂ)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI