În ţări precum Italia, Spania sau Bulgaria

Studenţii USV pot fi „ambasadori ai limbii române”

Studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava pot fi voluntari în cadrul proiectului intitulat „Ambasadorii limbii române” în ţări precum Italia, Spania sau Bulgaria.

Potrivit unui comunicat al USV, instituţia de învăţământ superior organizează selecţia voluntarilor pentru susţinerea cursurilor de limbă română pentru comunităţile de români din Albania, Bulgaria, Italia, Republica Macedonia, Republica Moldova, Serbia şi Spania.

„Proiectul «Ambasadorii limbii române» îşi propune să vină în sprijinul românilor din afara graniţelor ţării, astfel încât limba maternă să fie cunoscută şi păstrată în rândul tinerei generaţii din cadrul comunităţilor româneşti.

Prin proiectul «Ambasadorii limbii române» – iniţiat în cadrul Departamentului Politici pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice – universităţile din România şi misiunile diplomatice vor iniţia un cadru care să vină în sprijinul cursurilor de limba română existente, de care să beneficieze cât mai mulţi tineri români interesaţi de studierea limbii române” se arată în documentul citat.

Astfel, studenţii facultăţilor cu profil socio­uman (filologie, sociologie, antropologie, pedagogie etc.) se pot înscrie până la data de 30 martie a.c., la Secretariatul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul USV, actele necesare fiind un curriculum vitae şi o scrisoare de intenţie.

Interviul va avea loc în data de 30 martie, la ora 14, urmând ca a doua zi să fie afişate listele cu voluntarii selectaţi.

În cursul lunii aprilie va avea loc o sesiune de pregătire a voluntarilor, urmând ca perioada de începere efectivă a proiectului să fie luna mai 2016.

În documentul citat se menţionează că DPRRP va asigura o sumă forfetară lunară în valoare de 300 de euro pentru fiecare voluntar, spre a acoperi o parte a cheltuielilor de subzistenţă ale acestora.

Totodată, conform Legii 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, voluntariatul în cadrul acestui proiect va fi considerat experienţă profesională şi/sau în specialitate.

De menţionat este că durata desfăşurării acestui proiect va fi de 1­3 luni, în funcţie de locaţie, iar costurile privind transportul, cazarea şi masa pentru voluntarii implicaţi nu sunt asigurate.

„Asociaţiile româneşti vor prezenta disponibilităţile existente în rândul comunităţii româneşti de a găzdui voluntarii şi, eventual, de a­i integra în cadrul unor familii de români” se mai arată în comunicatul USV.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: