Cinci milioane de euro, bani guvernamentali, pentru modernizarea a trei puncte termice din Suceava

Punct termic> În pregătire este un proiect de anvergură care va fi înaintat pentru accesarea de finanţare europeană în cadrul POIM, suma atrasă urmând a se ridica la 50 de milioane de euro > Începând din 2004, în sistemul de termoficare sucevean au fost investite, inclusiv prin proiectul „Suceava – Utilităţi şi mediu”, nu mai puţin de 25 milioane de euro

Trei proiecte sucevene ar putea obţine finanţare în cadrul programului guvernamental „Termoficare 2006-2020”, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Suma vizată este de circa 5 milioane de euro, bani care ar fi folosiţi pentru lucrări de reabilitare a reţelelor secundare, reţelelor de distribuţie, respectiv de modernizare a punctelor termice aferente. Este vorba despre punctul termic „Parc”, punctul termic „Obcini 4” şi punctul termic „Zamca 4”, lista cu indicatorii tehnico-economici urmând a fi supusă aprobării deliberativului.

„Este o listă cu indicatori tehnico-economici de aproximativ 5 milioane de euro, pentru continuarea lucrărilor pe termoficare, în trei loturi” a anunţat Ion Lungu, adăugând că lucrările aferente punctelor termice amintite, instalaţiilor şi reţelelor aferente, se vor întinde pe durata a 5 luni.

Ion Lungu mai precizează că un proiect de anvergură este în pregătire şi va fi înaintat pentru accesarea de finanţare europeană nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), suma atrasă urmând a se ridica la 50 de milioane de euro. „Însă, până atunci, dacă se dau bani de la Guvern, vom mai reabilita câteva puncte termice. Sper ca domnii consilieri să aprobe acest proiect de hotărâre, deoarece noi deja am depus documentaţia la Bucureşti, iar acum suntem restanţi cu această hotărâre a consilierilor locali” a precizat primarul Sucevei.

Cu alt prilej, Ion Lungu susţinea că, în cadrul programului guvernamental „Termoficare”, municipiul Suceava este campion la atragerea de finanţări de la bugetul de stat, însă, în ultimii ani, ritmul şi consistenţa disponibilizării fondurilor au scăzut. Astfel, reabilitate au fost 18 puncte termice din cele 49 existente, adică aproximativ 40% din total, conducte secundare în lungime de 62 km, din totalul de 152 km (36,7 %), în timp ce reţelele principale au fost înlocuite în proporţie de 28,6% din total. Începând din 2004 şi până în prezent, în sistemul de termoficare sucevean au fost investite, inclusiv prin proiectul „Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene”, nu mai puţin de 25 milioane de euro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: