Nu doar cei care se suie la volan fără a avea acest drept răspund în faţa legii ci şi cei care încredinţează autovehiculele unor astfel de persoane. Afirmaţia este susţinută şi de dosarul penal ce a fost întocmit de un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi, care a oprit pentru control pe DN 2E, pe raza localităţii Clit, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 37 de ani, din oraşul Siret. Omul poate că nu intra în atenţia oamenilor legii dacă maşina cu care se deplasa nu ar fi fost înregistrată de aparatul radar circulând cu viteza de 96 km/h, în localitate. După ce a fost tras pe dreapta, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că vitezomanul are permisul de conducere reţinut, pentru că anterior fusese prins de poliţişti conducând pe drumurile publice un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. În maşina oprită pentru control, oamenii legii l-au găsit pe un bărbat de 63 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, care a declarat că tocmai ce îi vânduse maşina persoanei aflate la volan şi că nu era la curent cu situaţia în care se află permisul acestuia. Chiar şi aşa, legea este clară, astfel că “în cauză, s-a întocmit dosar penal faţă de bărbatul de 37 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat şi faţă de bărbatul de 63 de ani, pentru comiterea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se ştie că are permisul de conducere reţinut”, după cum am aflat de la Biroul de presă al IPJ Suceava. La fel s-a întâmplat sâmbătă, în jurul orelor prânzului, după ce o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a oprit pentru control, pe DC Costişa, de pe raza comunei Frătăuţii Noi, autoutilitara condusă de un tânăr de 19 ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii în albastru au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar autovehiculul aparţine unui bărbat de 45 de ani, consătean cu tânărul. Proprietarul vehiculului, deşi ştia că tânărul nu este deţinător de permis de conducere, i-a încredinţat-o spre a o conduce. Îşi va face griji de acum încolo, deoarece atât pe numele tânărului, cât şi al proprietarului maşinii au fost întocmite dosare penale ce urmează a fi soluţionate procedural.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii