Referendumuri la Liteni şi la Dolhasca pentru revenirea la rangul de comună

Locuitorii oraşelor Liteni şi Dolhasca urmează să fie consultaţi prin referendumuri cu privire la revenirea localităţilor lor la statutul de comună.

Consiliul Local al oraşului Liteni a decis organizarea, în 17 aprilie, a unui referendum privind trecerea localităţii de la rangul de oraş la rang de comună.

Primarul din Liteni, Tomiţă Onisii, a declarat că pentru revenirea la statutul de comună este necesară o întreagă procedură care începe cu referendumul consultativ şi se încheie cu adoptarea unei legi care să statueze noul statut al localităţii.

El a arătat că atunci când, în 2003, s­-a votat în cadrul unui referendum trecerea la statutul de oraş, au fost făcute mai multe promisiuni privind dezvoltarea localităţii, dar că acestea nu s­-au materializat, iar nemulţumirile s-­au acutizat după intrarea în vigoare a noului Cod fiscal care a introdus noi impozite, creşterea fiind, în medie, de 260 de lei de gospodărie.

Primarul a spus că locuitorii au părerile împărţite, dacă Litenii să rămână la rang de oraş sau să redevină comună, pentru că sunt argumente în favoarea rămânerii la actualul statut, dar altele pentru revenirea la rangul de comună. Iar referendumul va fi cel care va stabili care este dorinţa majorităţii.

„Aşa cum va hotărî majoritatea, aşa vom face” a spus primarul din Liteni.

Primarul oraşului Dolhasca, Maria Cojocaru, a declarat că duminică va fi organizată o consultare publică privind un proiect de hotărâre pentru organizarea, în 24 aprilie, a unui referendum privind trecerea localităţii de la rangul de oraş la cel de comună.

Ea a spus că proiectul de hotărâre pentru organizarea referendumului consultativ urmează să fie supus dezbaterii CL Dolhasca în 17 martie.

Un alt oraş unde locuitorii au dorit să revină la statutul de comună, Milişăuţi, nu va organiza un referendum în acest sens, a declarat primarul Mircea Laurus.

El a spus că a fost organizat un astfel de referendum în 2010, care nu a fost validat, şi că nu crede că acum mai e nevoie de o asemenea consultare.

„Pentru perioada 2016­-2020 sunt fonduri de la Uniunea Europeană pentru oraşe. Să o luăm iarăşi de la început, acum, când avem ocazia să prindem nişte proiecte şi să mergem din nou la opincă?” s­-a întrebat Laurus.

El consideră că în actualul exerciţiu financiar al UE oraşul Milişăuţi va putea beneficia de finanţarea europeană a unor proiecte care să ducă la dezvoltarea localităţii.

Prin Legea 83/2004, comunele Broşteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milişăuţi, Salcea şi Vicovu de Sus din judeţul Suceava au fost transformate în oraşe de rangul trei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: