„A fi profesor înseamnă, pur şi simplu, a fi”

Mircea Martin

> Acad. Mircea Martin a devenit ieri Doctor Honoris Causa al Universităţii din Suceava

„Pentru excelenţa contribuţiei sale ştiinţifice în domeniul criticii şi teoriei criticii literare, pentru eficienţa şi eleganţa neostentativă a militantismului său cultural şi civic, pentru nobleţea exemplară a activităţii sale didactice, pentru generozitatea şi consecvenţa implicării în dezvoltarea şi promovarea universităţii sucevene” – după cum avea să spună, inclusiv în latină, preşedintele Senatului USV, prof. univ. dr. Liviu Popescu – domnului acad. Mircea Martin, profesor universitar doctor al Universităţii Bucureşti, reputat critic literar şi teoretician al criticii, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava i-a decernat ieri titlul Doctor Honoris Causa. Eveniment la care a fost susţinut inclusiv de acad. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti, şi de Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române. Nu în ultimul rând, la eveniment au participat toţi membrii comisiei de atribuire a titlului. Aşadar, alături de prof. univ. dr. Valentin Popa, rectorul USV, preşedintele Senatului, Liviu Popescu, prof. univ. dr. Luminiţa Turcu, decanul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul USV, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector al USV, s-au aflat prof. univ. dr. Caius Dobrescu, de la Universitatea Bucureşti, prof. univ. dr. Alexandru Cistelecan, de la Universitatea „Petru Maior” Tg. Mureş, prof. univ. Virgil Podoabă, de la Universitatea „Transilvania” din Braşov.

…Până la evenimentul decernării titlului DHC al USV, acad. Mircea Martin a participat, alături de ceilalţi invitaţi din ţară, la cel prilejuit de aniversarea a 26 de ani de existenţă şi de progrese notabile a Universităţii „Ştefan cel Mare”. Iar după ce a primit roba academică şi celelalte însemne specifice titlului, DHC Mircea Martin a ţinut un discurs reformulat ad-hoc, parte „lecţie”, parte alocuţiune de mulţumire, în care, printre altele, a configurat importanţa Bucovinei pentru sine. Promiţând a reveni asupra câtorva dintre ideile transmise de acad. Mircea Martin cu acest prilej, remarcăm aspectul de „eleganţă neostentativă” a spuselor sale. Şi mai notăm că ele au generat aproape spontan alte alocuţiuni (autoponderate la această dimensiune doar de grija vorbitorilor pentru program; altfel, erau de natură să deschidă o conferinţă de specialitate) susţinute de Mircea Dumitru, Caius Dobrescu, Al. Cistelecan, Virgil Podoabă.

Mircea A. Diaconu

Mircea A. Diaconu

Anterior însă, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, în Laudatio, conturase profilul celui numit a fi „unul dintre intelectualii de primă mărime al României” ultimei jumătăţi de veac, al celui care, din 1962, când îşi începea o exemplară carieră universitară, prindea să-şi exerseze şi să-şi cultive „vocaţia demnităţii intelectuale”, remarcabilă prin amprenta sa „angajantă şi solidară”. Am reţinut că, pentru Mircea Martin, „a fi profesor înseamnă metodă, o etică a ataşamentului, devoţiunii, responsabilităţii”…; acest tip de profesor „nu comunică adevăruri definitive, nu angajează cunoaşterea totală, nu transmite, sec, idei”, ci el „construieşte un mod de a înţelege” spre a propune „un mod de situare în lume”; pentru el, „cunoaşterea este construire de sine şi construire a celuilalt, iar a fi profesor înseamnă, pur şi simplu, a fi”. Criticul literar Mircea A. Diaconu a vorbit şi despre ipostaza de critic literar a profesorului, amintind despre scrierile despre G. Călinescu, despre autorii generaţiei sale (a scris despre ei „fără să-i flateze”), până la cele despre Benjamin Fundoianu, pe care l-a scos de sub praful uitării. Potrivit lui Mircea A. Diaconu, în cărţile sale, Mircea Martin se distinge a fi „recuperator, inovator, investigativ”; „cărţile sale exprimă adevăruri şi convingeri de pe poziţia celui care caută şi se caută”; astfel, „criticul întemeiază şi se întemeiază”, etalând o „erudiţie discretă”. Mircea A. Diaconu l-a prezentat pe Mircea Martin şi în ipostaza de mentor al Generaţiei ’90, cu specificarea că nu i-a susţinut necondiţionat pe scriitorii respectivei generaţii, nici nu a promovat un model creator uniformizant: „îşi lăsa discipolii să existe prin ei înşişi…, practica o pedagogie subtilă…, profesorul trecea din Bibliotecă în Cetate”. Una dintre concluziile criticului literar Mircea A. Diaconu a fost că Mircea Martin „practică şi acum, după 1989, în vremuri care nu sunt neapărat favorabile culturii şi spiritului liber, acelaşi tip de angajament ca în anii comunismului…, un fel de militantism care, dacă nu oferă calea dreaptă, generează măcar promisiunea acesteia”, finalmente biografia sa devenind cea a unor idei, a unor angajamente, cu precizarea că „în centrul gândirii sale este Celălalt, dialogul cu Celălalt”, „conştiinţa de sine fiind sinonimă cu îndoiala de sine”. Iată „o lecţie de democraţie oferită de pe tărâmul criticii literare”!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: