Autorii unui furt petrecut la Liteni, identificaţi de poliţişti

> Din gaşca de cinci, un tânăr de 19 ani, cercetat în libertate pentru uciderea unei rude, a ajuns înapoi după gratii

Un tânăr de 19 ani, membru într-o gaşcă de hoţi din Liteni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru că s-a apucat de furat în timp ce era sub control judiciar într-un alt dosar penal cu acuzaţii grele.

Vineri, 4 martie, în continuarea cercetărilor privind un furt comis la Liteni pe 27 ianuarie a.c., poliţiştii au reuşit să pună mâna pe autori – 5 tineri, cu vârste între 16 şi 19 ani, din aceeaşi localitate.

În acea zi, hoţii au intrat în casa unui bărbat de 40 de ani din oraşul Liteni, plecat la muncă în străinătate, au spart un geam şi din interior au sustras aparatură electronică şi unelte electrice în valoare de aproximativ 5.000 lei, pe care le-au vândut unor localnici sau le-au păstrat.

Odată cu prinderea hoţilor, poliţiştii au reuşit şi recuperarea integrală a bunurilor furate, care au fost restituite proprietarului.

A participat la spargere când era cercetat pentru că şi-a omorât o rudă

Cel mai „bătrân” din gaşca hoţilor, Cătălin Ostăcioaie, de 19 ani, a ajuns după gratii.

Curtea de Apel Suceava a hotărât acum arestarea lui preventivă pentru că atunci când a participat la spargere, se afla sub măsura controlului judiciar într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor”, „uz de armă fără drept” şi „omor calificat”.

În seara zilei de 20 octombrie 2014, pe fondul unui conflict mai vechi, Ostăcioaie, încă minor, l-a aşteptat pe Nicolai Costache, de 47 de ani, vărul tatălui lui şi tatăl a doi copii, pe un teren de pe raza localităţii Siliştea, oraş Liteni. Luase şi o armă artizanală, confecţionată chiar de el.

Când unchiul lui a apărut, minorul l-a împuşcat mai întâi în stomac apoi l-a lovit cu patul puştii, în cap, de mai multe ori. Ulterior, din cauza leziunilor, Neculai Costache a murit.

Iniţial, anchetatorii au mers pe alte suspiciuni, neputând să facă legătura între victimă şi agresorul adevărat. La câteva zile, Cătălin Ostăcioaie şi-a asumat însă fapta, declarând că l-a omorât pe vărul tatălui său pentru că îi făcuse reclamaţii la poliţie că furase lemn din pădure.

Minorul a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, ca apoi, la solicitarea lui, să fie lăsat liber, sub control judiciar.

Această libertate, tânărul a „folosit-o” asociindu-se cu gaşca de hoţi, la spargerea locuinţei consăteanului său, ceea ce i-a adus din nou o şedere după gratii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: