Cătălin Ciolca şi o poveste de iubire

715 catalin ciolca 1Nu e vorba de o oarecare poveste, ci de una adevărată. Povestea de iubire a unui ialomiţean faţă de Fălticeni. O istorisire adevărată cum nu s-au spus prea multe.

Aveam să-l cunosc pe scriitorul Cătălin Ciolca în preajma începutului mileniului al treilea. Însoţiţi de scriitorul Grigore Ilisei, am făcut o călătorie spre locul unde crea pictoriţa Iulia Hălăucescu. Am rămas împreună mai bine de două ceasuri în reşedinţa dumneaei din Piatra Neamţ, printre tablouri preafrumoase şi preţioase amintiri. Atunci am aflat că Iulia Hălăucescu, doamna acuarelei româneşti, era fiică de preot şi pregătea în acea perioadă deschiderea unui muzeu la Tarcău, cu o parte din picturile ei, cu lucruri şi cărţi care au aparţinut familiei preoţeşti din care provenea. Am trecut apoi prin zona celor mai frumoase mănăstiri şi am poposit la Fălticeni, în casa părinţilor mei, unde am rămas la o agapă.

La început m-am acomodat mai greu cu felul de a fi al scriitorului Cătălin Ciolca. Aşa o fi fost, ori cel puţin aşa mi s-a părut atunci, că accepta greu părerile interlocutorilor, că avea o anumită asprime în atitudine şi ţinea mult la ideile proprii. Uneori părea chiar incomod.

După trecerea timpului, prin întâlnirile pe care le-am avut, l-am descoperit altfel. Era într-adevăr un om exigent, dar prietenos, atent şi foarte preocupat de lucrarea cărturărească.

Altădată, în casa scriitorului Grigore Ilisei din cartierul Copou al cetăţii Iaşilor, l-am reîntâlnit. S-a amintit atunci despre un proiect ce viza ţinutul Fălticenilor. Mărturisesc acum, la intervalul celor aproximativ 15 ani, că acela era un proiect la care mă gândeam şi eu. Cătălin Ciolca o luase însă înainte. I-am oferit cu bucurie fişele pe care le aveam pregătite, mai ales pentru slujitorii Bisericii care proveneau din regiunea amintită ori măcar au slujit o vreme îndelungată.

Cătălin Ciolca era foarte preocupat şi mi-a mărturisit de multe ori că a descoperit figuri luminoase, pe care le-a aşezat în acest dicţionar fălticenean, care s-a numit Galeria Oamenilor de Seamă, apoi Cartea Fălticenilor de la A la Z. Cătălin Ciolca a însemnat, mai ales de atunci, foarte mult pentru mine.

El, munteanul pribeag, s-a legat de oraşul Fălticeni mai mult decât unii oameni ai locului. M-am întrebat adeseori de unde va fi venit această iubire necuprinsă în cuvinte? Poate din preocupările tinereţilor, când în vremea studenţiei, la Universitatea din Bucureşti, a alcătuit ca absolvent o teză închinată fălticeneanului Anton Holban, nu doar descendent al ilustrei familii de cărturari, ci şi un apreciat profesor al Seminarului Central din Bucureşti, unde l-a avut, printre alţii, elev pe scriitorul şi mitropolitul de mai târziu Bartolomeu V. Anania. Pe de altă parte, legătura îşi poate avea obârşia şi în perioada când a lucrat la ziarul sucevean Zori Noi, ori la revista ieşeană Cronica. Esenţial însă este faptul că a aprofundat istoria ţinutului Fălticenilor cum puţini au făcut-o, cercetând sumedenie de lucrări, cărţi ale Academiei, periodice româneşti (ziare, gazete, reviste), dicţionare, ghiduri bibliografice, dar şi alte lucrări, variate, multe la număr, unele avându-i ca autori tocmai pe oamenii locului. În urma unei munci asidue, care s-a întins pe o perioadă de câţiva ani, Cătălin Ciolca a vorbit despre locurile şi oamenii Fălticenilor cu acribie, dar şi cu dragoste, iar pe lângă personalităţile cunoscute ale urbei de pe Şomuz, au fost amintiţi mulţi slujitori ai Bisericii, despre care ani îndelungaţi nu s-a pomenit nici măcar în treacăt.

Am mai făcut împreună câteva călătorii la Fălticeni. În discuţiile de atunci, pe care le-am reluat uneori la telefon ori în paginile de corespondenţă, aveam să aflu lucruri pe care eu, fălticenean la obârşie, nu le ştiam, lucruri frumoase pe care Cătălin Ciolca le-a aflat în paginile cărţilor ori din amintirile oamenilor care s-au pierdut. M-am gândit la trecerea noastră prin lume, cum oameni care se nasc într-o zonă, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui la Urziceni, în Muntenia, tocmai în ziua ocrotită de Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, la 25 ianuarie 1941, avea să ajungă pribeag prin Moldova, la Suceava, Vaslui şi la Iaşi, mărturisind în toate locurile o iubire fără margini pentru ţinutul Fălticenilor. De aceea am şi declarat pentru publicaţia Cronica de Fălticenipentru lucrarea sa de excepţie, Cătălin Ciolca merită cel puţin titlul de cetăţean de onoare al acestei urbe.

O altă bucurie petrecută nu cu prea mult timp în urmă a fost să-l am oaspete la Bucureşti, împreună cu prietenul nostru comun, reputatul scriitor Grigorie Ilisei. Am stat la oleacă de taifas şi am văzut împreună câteva mănăstiri din preajma Bucureştilor, pe care le-a contemplat în stilul propriu, profund, atent şi bucuros că revine aproape de ţinutul natal. A mărturisit şi cu acest prilej admiraţia sa pentru cei care au suferit în timpul prigoanei comuniste, care au fost închişi ori nu s-au mai întors la casele lor. Avea un cult pentru cei care au fost persecutaţi, aşa cum sunt în amintirea Bisericii şi martirii. Ei dăruiesc totul după cuvântul pe care Mântuitorul l-a spus: Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi (Ioan 15,13).

A mărturisit aprecierea pentru mănăstirile din ţinutul Bucureştilor, pentru noua catedrală care se înalţă şi pentru ceea ce a văzut aici, printr-o frumoasă epistolă intrată de-acum în tezaurul slovelor româneşti.

Cătălin Ciolca mai avea multe proiecte de împlinit. Aş fi dorit ca împreună cu domnul Grigore Ilisei să punem în lumină câteva biserici şi mănăstiri din acelaşi ţinut de poveste pe care scriitorul l-a avut la inimă. Va trebui să lucrăm fără el, dacă Dumnezeu ne va îngădui.

Cătălin Ciolca a fost un cărturar adevărat, un om meticulos, atent, care lucra zile la rând, poate chiar o săptămână pentru o pagină, dar când lucrul era încheiat, pagina arăta impecabil. A avut răbdarea pe care numai oamenii de altădată o manifestau şi s-a ferit de graba celor pe care îi întâlnim adeseori. Un om care şi-a găsit adevăratele bucurii în lectură şi în scris, un scriitor mai puţin cunoscut, dar unul dintre cei adevăraţi.

† TIMOTEI PRAHOVEANUL

Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI