ASIS Suceava cere IŞJ să respecte decizia instanţei

> …Şi să plătească sporul pentru condiţii deosebite şi indemnizaţia pentru bibliotecari > În caz contrar, sindicatul va decide între „plângerea penală împotriva IŞJ sau apelarea la executorul judecătoresc”

Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS) cere Inspectoratului Şcolar Suceava „punerea imediată în aplicare a hotărârilor judecătoreşti” privind plata sporului pentru condiţii deosebite şi a indemnizaţiei pentru bibliotecari, în caz contrar având de ales între „plângerea penală împotriva IŞJ sau apelarea la executorul judecătoresc” a declarat liderul ASIS, Giani Leonte.

El a menţionat, într-un comunicat de presă, că, luni, 29 februarie, s-a desfăşurat la IŞJ şedinţa Comisiei paritare, care trebuia să lămurească situaţia privind acordarea sporului pentru condiţii deosebite şi a indemnizaţiei pentru bibliotecari, dar „discuţiile nu au condus la niciun rezultat, iar argumentele aduse de IŞJ Suceava au fost lipsite de substanţă, în tonul însuşirii unor recomandări ministeriale”.

Giani Leonte spune că a solicitat şcolilor, printr-un comunicat transmis în data de 19 februarie a.c., ca, în caz de neavizare a statelor de plată, notificate cu „bulina roşie”, pagina din EDUSAL să fie copiată „pentru a demonstra că IŞJ Suceava este cel care nu respectă o hotărâre judecătorească”.

El susţine că, aflând despre intenţiile sindicatului, IŞJ Suceava „a găsit o cale de avizare a statelor de plată prin aşteptare”, cu bulină… galbenă! „Această tactică inventată de IŞJ Suceava este nedemnă, pentru că produce un şantaj la adresa directorului, prin faptul că salariaţii care nu beneficiază de aceste sporuri se revoltă că nu-şi iau salariul la timp, nesocoteşte activitatea sindicală, a drepturilor câştigate de aceasta, drepturi de care beneficiază şi angajaţii IŞJ Suceava, şi stârneşte tensiuni în cancelarii. Faptul că doar unii angajaţi pot beneficia de aceste sporuri creează un măr al discordiei în cancelarii”.

Liderul ASIS a precizat că, în cazul în care nu se rezolvă situaţia, „rămân două căi de rezolvare: plângere penală împotriva IŞJ, pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, sau apelarea la executorul judecătoresc!”. El a conchis că, printr-o adresă transmisă la data de 3 martie, a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava „să argumenteze motivul şi temeiul legal pentru care nu se respectă Legea 71/2015, motivul pentru care refuză avizarea statelor de plată care cuprind aceste sporuri pentru care există hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”, iar „în funcţie de răspuns, Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava îşi rezervă dreptul de a acţiona pe toate căile legale pentru respectarea drepturilor membrilor noştri de sindicat”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: