Andrei Dorin Rusu, campion naţional de juniori I

atletism rusuLa sfârşitul săptămânii trecute, Sala de atletism a Complexului „Lia Manoliu” din Bucureşti a găzduit etapa finală a Campionatului naţional de atletism indoor pentru juniori I. Sportivul Andrei Dorin Rusu, atlet legitimat la Clubul Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei, a avut o comportare deosebită, reuşind să câştige probele de 1.500 şi 3.000 metri.

Atletul pregătit de Cristian Prâsneac a câştigat clar ambele curse, în proba de1500 m timpul înregistrat a fost de 4 minute şi 54 secunde, cu un avans de două secunde faţă de sportivul Mădălin Geban de la Universitatea Craiova, iar în cursa de 3000 m timpul realizat a fost de 8 minute şi 30 secunde, la aproape două secunde de sportivul Chis Laviniu de la CSM Oradea.

„Sunt foarte mulţumit de aceste două titluri de campion naţional şi, mai mult, în ambele curse sportivul pregătit de mine a realizat recorduri personale. Sper ca după aceste două titluri de campion naţional să facem o figură frumoasă pe 12 martie la Campionatul Balcanic de cros care are loc în localitatea Cuprijna din Serbia. Aş vrea să mulţumesc celor de la Vila Iulia din Vatra Dornei şi, bineînţeles, Primăriei Municipiului Vatra Dornei pentru sprijinul acordat” a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI