Valeriu Anania, Străinii din Kipukua

713 carte valeriu ananiaTeolog şi scriitor complet, Valeriu Anania s-a afirmat şi ca poet, şi ca dramaturg, şi ca prozator de mare valoare literară. Din opera în proză (Cerurile Oltului – 1990, Amintirile pelerinului Apter – 1991, Rotonda plopilor aprinşi – 2005) ne-au reţinut atenţia în mod deosebit paginile romanului Străinii din Kipukua.

Apărut în anul 1979 la Editura Cartea Românească, romanul a cunoscut mai multe reeditări, ultima fiind cea la care mă refer (Editura Polirom 2010), cu o prefaţă de Aurel Sasu şi o exhaustivă cronologie realizată de Ştefan Iloaie. În postfaţă sunt inserate referinţe critice ale unor cunoscuţi exegeţi precum Sorin Titel, Dumitru Micu, Al Piru, Al. Paleologu.

Scris între anii 1975 – 1977, timp petrecut de autor în SUA cu diferite misiuni din partea BOR, romanul cuprinde 17 capitole ce nu se pot povesti în mod obişnuit, întâmplările relatate fiind ele însele neobişnuite şi altfel prezentate decât cele ale firului epic obişnuit, iar „materia epică îmbracă o haină exotică” (Al Paleologu, p.299).

Întâmplările care debutează la un Congres de antropologie din California se înnoadă într-un orăşel din statul Minnesota, desfăşurându-se apoi în insulele Hawaii şi se transpun „într-un dublu plan, al realităţii şi al mitologiei locale” (Al Paleologu). Personajele au identităţi ambigue, fie ca ipostaze terestre ale unor forţe cosmice mitizate, fie ca muritori însoţiţi cu asemenea făpturi. La acel congres erau adunaţi reprezentanţi ai diferitelor naţionalităţi ce există în State. Întrebarea care revenea obsedantă, spre sfârşit devenind o manifestare dementă a rostirii aceleiaşi nelinişti, era „Cine sunt eu”. Răspunsul dat de autor este că „nu există decât o singură reintegrare, a pământului patriei care te-a dat lumii” (p.107). O formulare aforistică este făcută de un personaj în paginile următoare: „E groaznic ca cineva să se simtă străin şi de propria sa viaţă” (p.167).

Cadrul exotic este numai scena unor desfăşurări epice tulburătoare implicând o comunitate care şi-a conservat intacte puterile ancestrale, capabilitatea de a comunica cu propriile rădăcini şi de a reactiva permanent partea obscură a fiinţei sale (locuitorii de pe insula Oaha). Metafora timpului pulverizat şi recompus, intuit în armoniile celor 57 de orologii „din care nici unul nu este corect” care formează colecţia domnului Mac Brown se extinde asupra întregului roman. Există vizibil trăită nostalgia rădăcinilor pe care eroii cărţii le caută: „Vreau acasă… Ar exista o şansă ca o stramă de nor… să fie dusă de vânturi dintr-un răsărit la altul până deasupra patriei mele însetate de ploaie şi să-i restituie pământului ceva din fiinţa fiului rătăcitor. Să cadă odată cu ploaia şi nimeni să nu ştie că m-am întors, nimeni să nu mă poată întreba: tu eşti acela?, nimeni să nu ştie că m-am întors fără numai pământul…”(p.287).

Prozatorul se arată a fi fascinat de întâlnirea dintre intelectualul european, creştin, şi fabuloasa lume a străvechilor credinţe „Între mit şi omul modern cultura pune un fel de obstacol datorită căruia mitul devine destul de greu accesibil” (Sorin Titel, p.297). Cine citeşte cu răbdare, şi cartea aceasta cere pe lângă iniţiere din alte cărţi (literatura fantastică a lui Mircea Eliade) şi multă zăbavă, regăseşte în cele relatate şi puncte comune cu gândirea poporului nostru exprimată în basme – e vorba de himera „tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte” (Al Paleologu, p.299).

Romanul cu o vizibilă tuşă exotică, localizat în Hawaii, nu ocoleşte senzaţionalul şi pitorescul etnografic, obiceiuri străvechi, stranii, femei misterioase (Unauna, Kaena, Chiha-Vahina, Nialuani), o fascinantă natură în care erupţiile vulcanului şi lupta cu valurile oceanului „produc asupra europeanului narator o adâncă impresie” (Anton Cosma, p.300).

O altă trăsătură a romanului o evidenţează Aurel Sasu care precizează că este „o parabolă despre echilibrul dintre viaţa socială şi cea individuală, dintre căutarea obstinată a identităţii originare, sentimentul înstrăinării, dintre destinul istoric de împrumut şi sensul ultim al existenţei” (p.300).

Meditând la toate aceste aspecte ale existenţei umane, Valeriu Anania a fost un vizionar. Această migraţie a popoarelor Orientului spre Europa ce se petrece în zilele noastre, cu toate gravele ei consecinţe (atât pentru cei ai pământului, cât şi pentru cei smulşi din istoria, cultura, civilizaţia, miturile şi credinţele lor) a fost prefigurată genial de naratorul aplecat cu har şi comprehensiune asupra unei lumi pe care a fost nevoit să o cunoască.

Peripeţiile descoperirii unui prieten irlandez, blond, înalt, contrastând cu trăsăturile şi fizionomia localnicilor, sunt de domeniul fantasticului. Dar acest tărâm şi această geografie, „în care arborii se mişcă fără vânt şi în care umbrele sunt mai reale decât lucrurile însuşi, întruchipează credinţa în universalul identic cu sine indiferent de formele manifestării sale” (Aurel Sasu, p.300).

Scriitorul Valeriu Anania ne încredinţează că Învierea este un adevăr mai puternic decât adevărul vieţii. „Sacrul coboară în istorie prin Iisus Hristos. Iar parabola finalului de roman este cât se poate de transparentă: „mirele Lohiau, cel mort şi înviat, este invitat să se aşeze în casa miresei, identificată cu Arborele de Pâine (Uhu), rădăcina ultimă a vieţii şi a adevărului“ (Aurel Sasu, p.7).

O concluzie asupra structurii acestui roman o face D. Micu, observând că Valeriu Anania reuşeşte în această operă „trăsături de roman exotic, senzaţional, de groază, de aventuri, poliţist, cu fabulos feeric (p.298).

Soluţia pe care romancierul Valeriu Anania o sugerează cititorului nu poate fi decât reîntoarcerea la rădăcini. „Dacă rădăcinile ne mai primesc. Sau dacă mai avem tăria reîntoarcerii” (p.298) .

Pentru mine, scriitorul Valeriu Anania – mitropolitul Bartolomeu – este un diamant rar. Are strălucirea diamantului care răsfrânge cuceritoare raze de lumină pe orice faţetă (de teolog, exeget, predicator, cărturar, poet, dramaturg, eseist, romancier) uimind cititorul/ ascultătorul ce se apleacă cu pioşenie să-i înţeleagă darurile alese cu care Bunul Dumnezeu l-a înzestrat.

Monahia

ELENA SIMIONOVICI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: