La 92 de ani, a murit intoxicat cu fum

 S-a stins din viaţă în timp ce dormea după ce casa i-a fost umplută de fum. Este vorba despre un bătrân în vârstă de 92 de ani, din satul Bodnăreni, comuna Arbore. Aşa l-au găsit pompierii chemaţi în ajutor de un vecin după ce au văzut cum casa bărbatului se învăluie în fum. Pompierii militari de la Garda de Intervenţie Solca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Arbore, au intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, „la sosirea echipajelor profesioniste, ardeau mocnit obiecte de mobilier şi materiale textile dintr-o cameră, cu degajări mari de fum şi gaze toxice, iar proprietarul, în vârstă de 92 de ani, a fost evacuat de către pompierii voluntari”. Din nefericire, omul era decedat, iar paramedicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic. Militarii au lichidat restul focarelor, au ventilat şi au evacuat fumul care se răspândit în toată locuinţa… Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de soba cu acumulare de căldură, nesupravegheată.

„Se pare că proprietarul, în timp ce dormea în patul poziţionat lângă sobă, s-a mişcat, iar un capăt de plapumă a ajuns pe plita încinsă, provocând incendiul care a ars mocnit şi cu degajări mari de monoxid de carbon” ne-a declarat plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: