O istorie scrisă în piatră. Cimitirele evreieşti din Siret (1)

 Cimitirul Vechi sau Ocopiştea (1761-1836)

Ca şi celelalte comunităţi etnice ce au trăit în oraşul Siret, comunitatea evreiască, prin activitatea membrilor săi, a contribuit la dezvoltarea culturii oraşului şi a provinciei şi a lăsat în urma ei, ca semn al existenţei sale de peste două secole, o moştenire culturală importantă. În prezent, moştenirea culturală lăsată oraşului de evrei se rezumă la: un cheyder (sinagogă + internat şi cantină), două cimitire, trei romane autobiografice şi câteva articole despre oraş şi comunitatea evreiască apărute în presa germană, israeliană şi franceză.

Marele Templu, mândria evreilor sireteni, rămas fără credincioşi, a fost vândut şi dărâmat în anul 1978, iar pe locul lui a fost construit un bloc de locuinţe pentru oamenii muncii din oraş. Sinagoga aşchenavită, construită la începutul secolului al XIX-lea, a fost renovată între anii 1899-1900, iar pe cheltuiala filantropului evreu Leib Achner la sinagogă a fost ataşat internatul şi cantina. Cantina internatului, devenită între timp cantina săracilor, servea zilnic o masă caldă pentru aproape o sută de sireteni săraci, evrei sau neevrei.

Punctul forte al moştenirii culturale evreieşti îl constituie cele două cimitire, care se detaşează prin vechimea şi arta pietrelor tombale, de celelalte cimitire evreieşti aflate în partea de nord a Moldovei, respectiv: Burdujeni, Dorohoi, Mihăileni, Rădăuţi, Suceava şi Ştefăneşti.

Aşezat în partea de est a oraşului, Cimitirul Vechi sau Cimitirul I, cum îi spun cărturarii evrei, este considerat cel mai vechi cimitir evreiesc din sudul provinciei noastre. Localnicii îi spun Ocopiştea, deoarece este aşezat pe două coline, unicul fragment din valul de apărare al oraşului ce a ajuns până la noi. Înconjurat de un zid de piatră acoperit cu beton, cimitirul are aspectul unei cetăţui, iar cele două coline ne duc cu gândul la cocoaşele unei uriaşe cămile bactriene de lut. În zid, este încastrată o lespede ce are aspectul unei pisanii, dar textul este şters. După umila noastră părere, credem că este vorba despre o pisanie de la o biserică armenească. Noi am anunţat specialiştii de la Muzeul Bucovinei despre această lespede, dar demersul nostru a rămas fără ecou.

Despre vechimea cimitirului sunt mai multe ipoteze, în funcţie de interesele celui care s-a referit la acest aspect. În cartea sa „Pogromurile din Bucovina şi Dorohoi”, apărută în anul 1945, la Editura Glob Bucureşti, Marius Mircu ne dă o primă informaţie despre vechimea acestui cimitir: „…Cimitirul cu pietre pe care erau înscripţii din anul 1500, e complect distrus…. Thomas Weggemann şi colaboratorii, în cartea „Die sprechende Steine von Siret” (Pietrele vorbitoare din Siret), susţine: …Cel mai vechi mormânt de piatră păstrat din cele trei cimitire evreice de pe dealurile Siretului poartă cifra anului 1510…”.

Itzhak Artzi, în cartea „Biografia unui sionist”, apărută în anul 1999, în Editura Hasefer Bucureşti, notează: …Pe colina care privea spre lumea de pe malul râului, se înalţă vechiul cimitir al Siretului. Piatra funerară cea mai veche datează din anul 1510…”.

Într-o cerere a comunităţii din februarie 1936, prin care se solicita autorităţilor să includă Cimitirul Vechi pe lista monumentelor istorice, se specifica: „…Cea mai veche piatră de mormânt din cimitir datează din anul 1560…”. Comisia care a analizat cererea şi a cercetat cimitirul nu a găsit piatra respectivă. Piatra tombală prezentată în faţa comisiei de reprezentantul comunităţii data din anul 1765, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca nefondată. Cele de mai sus mi-au fost relatate de profesorul meu de istorie, Ioan Cârstiuc, care, la vremea respectivă, a făcut parte din comisie şi care a redactat procesul-verbal de constatare.

În cartea noastră „File din istoria oraşului Siret”, am amintit de acest eveniment la pagina 110, printr-o singură propoziţie: …O altă mărturie ar fi o piatră tombală din anul 1560, aflată în Cimitirul Vechi, pe care nimeni nu a văzut-o…”. Editorul meu a scurtat propoziţia, eliminând următoarele cuvinte: „Cimitirul Vechi, pe care nimeni nu a văzut-o…”. Mai mult, pentru a învenina relaţiile mele cu evreii din judeţ, a introdus în planşa XXIII fotografia primarului Severin Popovici şi a soţiei sale şi fotografia criptei familiei, primar învinuit de evreii sireteni că ar fi fost responsabil de deportarea lor. Menţionez că evreii au fost evacuaţii din oraş de militarii Diviziei 7 Infanterie şi au fost deportaţi din Dorneşti de jandarmi. Singura vină a lui Severin Popovici este că el a avut ghinionul să fie în fruntea oraşului în timpul acestor evenimente tragice.

Acelaşi Itzhak Artzi, la pagina 19 din cartea amintită mai sus, scrie: …În anii ´80, preşedintele României Nicolae Ceauşescu a hotărât lichidarea vechiului cimitir, ce încurca planificarea unei autostrăzi care urma să treacă prin Siret…”. În realitate, zidul cimitirului s-a năruit pe stradă exact la intrarea în curba de lângă Crucea lui Korzenjowski, blocând circulaţia în această zonă. Autorităţile au cerut comunităţii să accepte rectificarea intrării în curbă prin mutarea zidului cu un metru în interior, în schimbul reparării întregului zid împrejmuitor, care devenise un potenţial pericol pentru circulaţia pe strada 9 Mai. Preşedintele de atunci al comunităţii, Herbert Gropper, a alertat FCER. În scurt timp, Siretul a fost vizitat de ambasadorul Israelului şi de rabinul-şef al României, dr. Moses Rosen. După vizită, rabinul-şef a declarat unui reporter occidental: …Nu se poate să fie distrus cel mai vechi cimitir din România, dovada prezenţei noastre pe aceste meleaguri timp de sute de ani…”. Litigiul s-a terminat destul de simplu, autorităţile locale au renunţat la rectificare, evreii au turnat o centură de beton deasupra zidului, Securitatea a permis etnografului şi cercetătorului de pietre tombale Zusia Efron să fotografieze toate pietrele tombale din ambele cimitire. Fotografiile respective se află la „Beit Hatfuţot”, muzeul diasporei din Tel Aviv.

Ulterior, am aflat de la un vecin de-al meu că litigiul a fost provocat intenţionat de sinistra instituţie, la Siret urma să se construiască o centură ocolitoare pentru maşinile grele şi nu o autostradă. Drumul ocolitor urma să treacă pe lângă Cimitirul Vechi, dar nu afecta cu nimic cimitirul. Nici până astăzi nu a fost construit acest drum, iar maşinile grele trec prin centrul oraşului spre vamă, punând în pericol Biserica Sf. Ioan Botezătorul, clădirile primăriei vechi, fostului gimnaziu şi a prefecturii şi biserica greco-catolică Preobrajenia.

Silviu Sanie, în monografia „Dăinuire prin piatră Monumentele cimitirului medieval evreiesc din oraşul Siret”, concluzionează: …Monografia de faţă cuprinde: prezentarea exhaustivă a pietrelor tombale şi a epitafurilor din cimitirul feudal evreiesc din oraşul Siret, judeţul Suceava…”.

Primul studiu şi cel mai documentat asupra artei pietrelor tombale din Cimitirul Vechi îi aparţine cercetătoarei Cella Manea. În vara anului 1978, ea a cercetat cimitirul, iar rezultatul cercetării l-a publicat în articolul „Old mosaic funeral stelas in the north of Moldavia”, apărut „Revue roumaine d’histoire de l’art”, tome XVI, 1979, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, în care declară: …Stelele funerare din vechiul cimitir din Siret reprezintă o încununare a meşteşugului de prelucrare a pietrei şi în mod sigur sunt cele mai frumoase stele din cimitirele evreieşti din nordul Moldovei…”.

Abia în anul 1992 Cimitirul Vechi a primit statutul de monument istoric, iar după această dată cele două cimitire au devenit obiect de cercetare pentru specialiştii din Israel, Austria şi Elveţia. Între anii 1995-1997, ambele cimitire au fost cercetate de Thomas Weggemann, rezultatul cercetării fiind publicat în anul 2001 în cartea „Die sprechenden Steine von Siret”. Cel mai bun studiu despre Cimitirul Vechi îi aparţine totuşi lui Silviu Sanie.

Acesta a găsit în Cimitirul Vechi 342 de pietre tombale aşezate în 23 de rânduri, dintre care 52 sunt din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar 290 sunt din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Prima piatră tombală poartă cifra anului 1761 (5522), iar ultima datează din anul 1836 (5596). Din analiza epitafurilor rezultă că din cele 342 de pietre tombale 193 (56,44%) au fost puse pe mormântul unor bărbaţi şi 149 (43,56%) pe mormântul unor femei. În cimitir au fost înmormântaţi: 89 de învăţători ai legii, 35 de rabini, un judecător, un secretar al obştii (pisar) şi un conducător al obştii (staroste).

În vara anului 2012, primăria oraşului, în cadrul unui program în care erau angrenate Republica Moldova şi Ucraina, a instalat panouri cu texte informative în faţa principalelor puncte de interes istoric şi turistic din oraş. Panoul din faţa Cimitirului Vechi conţine o serie de inadvertenţe, care au darul de a-l dezinforma pe cititor şi reflectă gradul de cultură al autorilor textului de pe panou.

Fără a exagera, putem spune că Cimitirul Vechi a salvat de la distrugere ultimul crâmpei din Ocopiştea, iar mai târziu Ocopiştea a salvat de la distrugere Cimitirul Vechi.

În lipsa arhivei pentru această perioadă, Cimitirul Vechi, prin pietrele sale tombale, este o adevărată istorie săpată în piatră; dar, cu toate acestea, el nu aparţine perioadei medievale, cum afirmă unii cărturari evrei, care se conduc probabil după Mihail Roller când susţin acest lucru. (Va urma)

FRANZ PIESZCZOCH

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: